Gigi Mulțescu este de părere că jucătorii săi au dominat meciul cu Corona Brașov și nu consideră că scorul de 1-1 este umilitor. Antrenorul lui Dinamo spune că imprecizia din fața porții pe care au arătat-o elevii săi a fost principala problemă a meciului. Extrem de nervos, Mulțescu se plânge din nou de lipsa unor jucător valoroși:
„Eu zic că n-a fost umilință. N-am înscris și am primit un gol stupid in cauza unei greșeli de marcaj. Asta este, suntem în reconstrucție, așa sunt tinerii. Nu pot să fac o radiografie, nu sunt doctor. Trebuie să marcăm din ocaziile pe care ni le creem și să nu mai primim. Este lipsă de precizie, pentru că sunt jucători foarte tineri. În seara asta am întâlnit o echipă care și-a vândut scump pielea.
Mai trebuie să acoperim câteva posturi cu jucători de calitate. Nu este marea problemă, este o problemă. Trebuie să ne pregătim, să muncim în continuare, a lipsit execuția în fața porții. În repriza a doua am făcut antrenament cu public, dar au închis foarte bine culoarele, iar noi nu ne-am descurcat foarte bine. Iar când ne-am descurcat, n-am putut să marcăm”, a declarat Gigi Mulțescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER