Costică Ștefănescu va fi înmormântat cu onoruri militare, la Craiova: „Aici era sufletul lui”

Costică Ștefănescu va fi înmormântat cu onoruri militare, la Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

-Costică Ștefănescu a avut grad de sergent major în rezervă
-Ministrul apărării, Mircea Dușa, a venit personal la Craiova pentru a-i aduce un omagiu celui supranumit „Ministrul apărării”

Mary Ștefănescu, văduva căpitanului Craiovei Maxima, a pus punct, miercuri seara târziu, discuțiilor iscate pe seama locului unde va fi înhumat soțul ei. „La ora 20:00 le-am spus celor de la IML să-l pregătească, să-l iau la Craiova. Cred că am făcut alegerea cea mai bună, acolo cred că și-ar fi dorit și el. Fotbalul și Universitatea Craiova au fost sufletul lui”, a declarat Mary Ștefănescu pentru ProSport.

Trupul neînsuflețit a ajuns miercuri noapte la biserica Hârșu din Craiova, iar ieri a fost depus la Stadionul Ion Oblemenco.
Printre cei care i-au adus un ultim omagiu a fost și ministrul apărării, Mircea Dușa, care a venit însoțit de primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu. Câteva sute de admiratori, gâtuiți de emoție, au aplaudat minute în șir cea din urmă ieșire a lui Costică Ștefănescu de pe tunelul de acces, scandând numele Căpitanului și promițându-i că nu-l vor uita niciodată. Odinioară, „Centralul” vibra din toate încheieturile când alb-albaștrii pătrundeau pe gazon, acum pe „Ion Oblemenco” tristețea, regretele, nostalgia erau omniprezente. Astăzi, trupul neînsuflețit al fotbalistului de legendă va reveni la biserica Hârșu, iar sâmbătă va avea loc înmormântarea, la cimitirul Sineasca, pe aleea Eroilor. Ca fost subofițer, Costică Ștefănescu va avea parte de onoruri militare.

La câteva sute de kilometri distanță, la Brașov, fostul coleg și prieten Aurică Țicleanu rupea zăgazurile ce-i blocaseră cuvintele în ultimele zile: „Dacă încep să vorbesc, încep să plâng, dacă încep să plâng nu mai reușesc să mă fac înțeles și de asta prefer să tac și să țin durerea în mine. Era fratele meu, un om extrem de apropiat mie. Nu pot, efectiv nu pot vorbi despre el. Glumeam cu el cu o zi înainte și i-am zis că îl aștept la FC Brașov, că am preluat echipa și vreau să vină să mă susțină. Râdeam și i-am zis «Să vii și să stai în tribună să vezi cine sunt ăia care mă înjură, să te iei de ei». Glumeam și noi, ce să facem? Până sâmbătă, când voi merge la înmormântare îmi las barbă. Apoi, Dumnezeu va avea grijă de toate”…

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×