Franck Ribery a înscris atât în timpul regulamentar de joc în Supercupa Europei cu Chelsea, cât și unul dintre penalty-urile care au transformat-o pe Bayern în „regină” pe „Eden Arena” din Praga. Francezul a reușit un joc excelent la doar o zi după ce a primit la Monte Carlo titlul de cel mai bun jucător al sezonului precedent din Liga Campionilor, fiind principalul pericol al lui Bayern la poarta lui Petr Cech. Dovadă și golul marcat în minutul 47 al partidei contra londonezilor, cu un șut superb de la 20 de metri, care l-a păcălit pe goalkeeperul lui Chelsea, altfel excelent în timpul meciului!
Imediat după reușită, Ribery a sprintat către banca tehnică, acolo unde s-a îmbrățișat îndelung cu Pep Guardiola. Pe imagini se observă cum antrenorul lui Bayern și „șeptarul” bavarezilor au avut un dialog scurt, iar presa germană a aflat imediat după meci ce și-au spus cei doi protagoniști. „Am marcat golul ăsta pentru tine. E un gol pentru tine, împotriva lui Mourinho”, au sunat vorbele lui Ribery, conform jurnalistului Raphael Honigstein.
Ribery: I told him (Pep) this is a goal for you, against Mourinho. — raphael honigstein (@honigstein) August 30, 2013
Ribery: I told him (Pep) this is a goal for you, against Mourinho.
— raphael honigstein (@honigstein) August 30, 2013
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER