Vlad Chiricheș aștepta cu nerăbdare să debuteze pentru noua sa echipă, dar fundașul român s-a întors în România și nu a fost păstrat în lotul pentru meciul cu Arsenal.
Fostul stopper al Stelei explică acest moment precizând că încă nu i-a venit cartea verde și nu putea fi folosit de Andre Villas Boas.
Chiricheș spune că s-ar bucura să-l aibă coechipier pe Marica la Tottenham și dezvăluie și cum a decurs prima întâlnire cu noul grup și cu antrenorul portughez.
„Transferul s-a făcut, am făcut vizita medicală și am semnat toate actele posibile. Din păcate, nu mi-a sosit cartea verde, iar asta m-a împiedicat să rămân în lot pentru partida cu Arsenal. Eram nerăbdător să joc, dar n-am avut ce să fac.
Am auzit de această posibilitate, dar nu știu ceva concret. Oricum, eu unul m-aș bucura foarte mult să fiu coleg cu Ciprian la Londra, ar fi incredibil. Am participat deja o zi la antrenamentele primei echipe și am fost impresionat de modul cum m-au primit toți jucătorii din echipă. Am stat de vorbă cu Villas-Boas, dar nu mi-a zis nimic special, doar mi-a spus că este foarte bucuros că s-a realizat transferul”, a declarat Chiricheș la revenirea în România.
5 ani este durata contractului lui Vlad Chiricheș cu Tottenham
1.2 milioane euro este salariul lui Vlad la echipa londoneză
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER