Experiență traumatizantă trăită de rugbyst-ul britanic Matthew Probert, pentru care o ieșire într-un club din centrul orașului Lincoln s-a sfârșit la camera de gardă.
În vârstă de 21 de ani, Matthew Probert e considerat un jucător de rugby extrem de promițător, însă cariera sa ar fi putut sfârși brusc în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a fost lovit cu besitalitate în fața unui club.
În imaginile surprinse de un martor la fața locului se vede cum Matthew Probert stă lipit de un perete având înfipt un ciocan în cap, iar un trecător încearcă să se asigure că tânărul de 21 de ani e încă lucid.
Matthew a fost dus imediat la spitalul din Lincoln, după care a fost mutat în Sheffield, unde a ajuns pe masa de operație, anunță Daily Mail. Chirurgii au petrecut mai bine de o oră în sală, pentru a se asigura că ciocanul va fi scos, iar pacientul nu va rămâne cu sechele.
După operație, medicii au anunțat că Matthew Probert e stabil și are toate șansele să se recupereze complet.
Conform martorilor, indicentul a avut loc în jurul orei 1 noaptea, dar nu se știe de la ce a pornit totul. Presa din Anglia anunță însă că Poliția a reținut deja un tânăr în vârstă de 21 de ani sub suspiciunea de tentativă de omor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER