Directorul sportiv al clubului FC Sevilla, Ramon Rodriguez Verdejo „Monchi” a declarat, marți, că atacantul Raul Rusescu, achiziționat în această vară de la Steaua bucurești, nu va părăsi gruparea spaniolă, informează site-ul diariodesevilla.es.
„Lotul a fost stabilit, Rusescu nu va pleca. El joacă foarte puțin acum, deoarece unor jucători le trebuie mai mult timp de acomodare și de recuperare după vacanță. Antrenorul are un plan pentru el ca să scurteze această perioadă. Evoluțiile lui Rusescu vor fi bune, suntem siguri de asta. El va fi cât de curând la dispoziția antrenorului”, a spus Monchi.
Tehnicianul echipei Unai Emery a afirmat, în urmă cu o săptămână, că atacantul român mai are nevoie de pregătire fizică.
Presa a scris în ultima perioadă că Raul Rusescu ar putea fi împrumutat de FC Sevilla la formația Racing Santander, din liga a treia spaniolă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER