Mircea Lucescu afirmă că partida cu Dinamo a fost un test bun pentru echipa sa și un mod bun de a-i ajuta pe jucătorii nou-veniți să se integreze în angrenajul formației.
Lucescu a urmărit și partida naționalei cu Ungaria, meci câștigat de tricolori cu 3-0, și îi avertizează pe aceștia. Rezultatul cu naționala maghiară va fi anulat de un eventual eșec în partida cu Turcia, iar elevii lui Pițurcă trebuie să rămână concentrați.
„Aveam nevoie de un meci de pregătire pentru cei care au jucat mai puțin, pentru brazilienii ăștia mai tineri. Au nevoie de timp, de adaptare. Au venit foarte târziu la pregătire. Mi-a fost foarte greu să îi introduc în echipă. Au plecat șase jucători din echipa de bază, foarte mulți. E nevoie de răbdare și de rezultate. Sunt puțin sub presiune și încerc să accelerez procesul ăsta de maturizare a lor. Trebuie să reconstruiesc această echipă.
Am văzut două meciuri, cel cu Bosnia, la 3-0, și ăsta cu Ungaria, 3-0. Cred că sunt purtător de noroc. A fost un meci excelent al naționalei, de fapt am anticipat că vom câștiga. Am mizat pe dorința lui Marica, calificarea Stelei în grupele Ligii etc. Dar astea nu înseamna nimic în perspectiva meciului viitor. Meciul cu Turcia este decisiv. Sper ca Pițurcă să aibă inspirație.
Cu Dinamo a fost un antrenament comun. Atâta tot și nimic mai mult. Dinamo a făcut un lucru extraordinar, acela de a salva echipa și de a nu ajunge ca Rapidul. Din momentul ăsta se pune problema construirii echipei, cu o selecție foarte atentă. Lumea trebuie să înțeleagă că nu poate să ceară performanță. Steaua are câțiva ani înaintea lui Dinamo din punctul ăsta de vedere”, a declarat Mircea Lucescu în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER