Ciclistul francez Alexandre Geniez (FDJ) s-a impus în etapa a 15-a a Turului Spaniei, cu final în cățărare la Peyragudes, după ce a făcut parte dintr-o evadare de 28 de oameni. Vincenzo Nibali (Astana) continuă să rămână în roșu.
*Geniez este al doilea tânăr francez care câștigă o etapă în Vuelta, după ce Warren Barguil (Argos-Shimano) s-a impus vineri *Nibali, Horner, Valverde sau Purito Rodriguez au făcut meci egal pe ascensiunea din Franța
Ploaia din etapa de sâmbătă a făcut victime importante în pluton
Turul Spaniei e o competiție de anduranță. Și una extrem de dificilă când rutierii sunt obligați să ruleze în temperaturi de 4-5 grade Celsius, mai ales când e vorba de o etapă muntoasă, care presupune efort prelungit și un corp extenuat după ascensiune și o relaxare pe coborâre, care poate deveni însă problematică. Au experimentat acest sentiment ieri Ivan Basso (Cannondale), Wout Poels și Lieuwe Westra (Vacansoleil-DCM) sau Jelle Vanendert (Lotto-Belisol), rutieri care au abandonat din cauza ploii. Azi a fost rândul campionului mondial Philippe Gilbert (BMC) să renunțe, belgianul urmând să se pregătească în liniște pentru Campionatul Mondial care va avea loc la Florența.
Plutonul nu a forțat nici azi, lăsând un grup masiv de evadați să plece în față
28 de rutieri au evadat
Nici etapa de azi nu a scăpat de vreme capricioasă. Deși temperaturile au mai crescut, înregistrându-se circa 16-20 de grade, manșa a fost una extrem de dificilă, cu patru cățărari de categoria 1. Practic, una perfectă pentru evadare, lucru pe care l-au gândit și 28 de rutieri! Evadarea masivă a fost formată din rutieri puternici, precum Bartosz Huszarski (Net-App), Andre Cardoso (Caja Rural), Alexandre Geniez (FDJ) sau Nicolas Edet (Cofidis). Simțind că nu au șanse în grupul masiv, Edet, Cardoso, Geniez, Francis de Greef (Lotto-Belisol) și Mickael Cherel (AG2R-La Mondiale) au plecat pe a doua cățărare a zilei și au pus între ei și pluton un avans de cinci minute!
Nibali a ținut să își arate din nou forța în fața celorlalți favoriți, învingându-i la sprintul din finalul etapei
Geniez, viitorul Franței
Odată cu intrarea în Franța, acolo unde rutierii au trecut peste Port du Bales și Cote de Peyragudes, vremea s-a îmbunătățit și, în ciuda ceții dese, temperaturile au crescut la 25-27 de grade. A fost momentul care l-a „trezit” și pe Alexandre Geniez, rutierul de la FDJ plecând solitar pe coborârea lui Port de Bales. Mutarea a fost norocoasă, întrucât ciclistul de 25 de ani nu a mai putut fi prins de rivali și s-a impus cu 3 minute și 3 secunde în fața italianului Michele Scarponi (Lampre-Merida). A fost a doua victorie în trei zile pentru un tânăr francez, după ce vineri se impusese Warren Barguil (Argos-Shimano). Semn că ciclismul francez continuă să respire, deși în Le Tour 2013 rutierii din Hexagon câștigaseră o singură etapă, prin Christophe Riblon. În clasamentul general nu au existat schimbări majore. Vincenzo Nibali (Astana) continuă să aibă un avantaj de 50 de secunde în fața lui Chris Horner (RadioShack-Leopard), în timp ce Alejandro Valverde (Movistar) e pe 3, la 1 minut și 42 de secunde de italianul din frunte.
Clasament etapă:
Clasament general:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER