Pancu a luat atitudine după egalul de la Berceni (1-1) și le-a transmis tinerilor săi colegi că se va implica personal la echipă
Rapidiștii au fost susținuți sâmbătă, la Berceni, de peste 2.500 de fani, care au creat o atmosferă incendiară
Jucătorii Rapidului nu s-au gândit că nu pot câștiga partida cu nou promovata ACS Berceni, în prima etapă a ligii secunde, însă evoluția gazdelor le-a arătat vișiniilor că nu le va fi deloc ușor în noul campionat. La finalul meciului, Daniel Pancu (foto) a fost nemulțumit de prestația colegilor săi mai tineri. „Au fost probleme de organizare, este regretabil că jucători de 20 de ani nu au vrut să se antreneze și au avut crampe în timpul meciului. De acum, eu mă voi implica personal în astfel de lucruri”, a declarat Pancone la finalul jocului.
Căpitanul Rapidului a fost impresionat de atmosfera creată de ultrașii feroviari la partida de la Berceni. „Publicul nostru fantastic acceptă și o înfrângere la multe goluri diferență. Singurul lucru pe care ei îl cer este dăruire totală și sânge în instalație. Dacă nu ai astfel de lucruri, du-te la Sportul sau Progresul, unde nu ai presiune, joci fără spectatori și ești liniștit”, a spus veteranul rapidist, autorul golului de 1-1 în partida de sâmbătă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER