Dacă-i musai, cu plăcere

Dezamăgitor faptul că România nu va avea un stadion plin astăzi cu Turcia. Am trăit pe viu și cu emoții ca niciodată meciul cu Ungaria și aș fi dat orice să pot fi și astăzi în tribune. De ce nu s-au găsit 50.000 de doritori? Nu cred că prețul biletelor, ziua de marți sau oamenii care preferă să stea acasă sunt de vină. Cauza mi se pare alta. Federația s-a obișnuit ca lumea să vină din oficiu la un meci important, eventual să se și înghesuie pe la cozi. Și astfel a ratat șansa de a folosi un moment pozitiv cum e greu să mai avem precum cel de la victoria cu Ungaria.

În 2013, lumea vede fotbal de top la TV aproape zilnic. Are opțiune și de a merge la stadion la meciuri de calitate, nu doar în țară, ci și afară. În plus, lumea merge la concerte, la spectacole, la cinema, în multe locuri unde simte, fiecare după gustul propriu, că îi sunt satisfăcute plăcerile. Naționala nu oferă garantat satisfacție, ba din contră, în ultima vreme oferă mai mult nervi. Generația de conducători a lui Mircea Sandu, uitată pe la Casa Fotbalului, este obișnuită cu contextul anilor 80. Sloganul „toți trebuie să susținem naționala” nu mai are aceeași putere. Pur și simplu nu se întâmplă așa, de la sine. Trebuie să susținem și atletismul, dar campionatele naționale au loc între rude și prieteni. Trebuie să susținem și cultura, dar nu merge toată lumea la teatru.

Sigur că susținem România, dar asta nu înseamnă că suntem obligați să-i populăm tribunele, să-i plătim eșecurile și lipsa de interes. Trebuie să ne convingem că, după multă vreme, merită să fim acolo, lângă jucători. De plictisiți, aroganți, îngâmfați, fără performanțe, ne-am săturat, ne mulțumim să-i înjurăm de la TV și asta doar pentru că iubim fotbalul, altfel am găsi ceva mai bun de făcut. Vrem să vedem ambiție, entuziasm, dorință, valoare pe teren, astea să ne oblige la tribune pline, nu simpla anunțare a datei și orei meciului.

După ani, eu am regăsit argumentele pentru a susține cu plăcere naționala, din tribună și nu doar din obligație. Și sunt convins că mulți alții au făcut-o. Dar revenirea nu se produce automat. Nu înseamnă că, gata, am bătut Ungaria și am uitat totul. Aici trebuia să intervină FRF. Aici putea interveni un departament de marketing serios, care la Casa Fotbalului e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. În organigramă e enumerat ultimul într-un departament care sună pompos: „programe, proiecte și marketing”.
Războaiele personale ale lui Mircea Sandu cu presa sunt promovate pe site-ul FRF mult mai bine decât meciurile. Iar simpla publicare a unei știri pe site-ul FRF oricum înseamnă ZERO pentru promovarea meciului. Poate suna neplăcut, dar ne aflăm în momentul în care un meci la României trebuie transformat într-un eveniment, nu e de la sine. Poate va deveni iarăși, în timp, dar startul a fost din nou ratat. FRF n-a făcut nimic, ba nici n-are habar ce să facă sau că trebuie să facă ceva. Noroc cu sponsorii și presa. Altfel, nici 30.000 de români, sau câți vor fi azi, n-ar fi strigat pe viu „Hai România!”