La revenirea în Liga Campionilor, Steaua București va alinia la startul competiției, în premieră, și o echipă formată din jucători sub 19 ani, care va evolua în nou-înființata competiție paralelă UEFA Youth League. Cum în Ghencea loturile de juniori au fost neglijate în ultimii ani, din cauza reducerii costurilor, a fost nevoie de intervenția nașului lui Gigi Becali, Gheorghe Hagi, care a trimis la București câțiva jucători de la Viitorul, printre ei Târnovan și Mitriță, ambii cu prezențe în Liga I.
Antrenorul echipei va fi și el un om adus în grabă, însă cunoscut pentru priceperea pe care o are în lucrul cu tinerii: Ion Toma, director adjunct al „Liceului Mircea Eliade” din București și antrenorul echipei de fotbal în sală a acestei instituții. În ciuda priceperii sale, tehnicianul poate avea un handicap în competiția în care va întâlni echipe ce au pe bancă oameni cu trofee câștigate la acest nivel și cu experiența multor ani ca jucători în fotbalul profesionist.
Astfel, antrenorul care a făcut senzație în Cupa Liceelor, își va conduce echipa în fața unor forțe la nivel de juniori, numai Chelsea investind în copii peste 12 milioane de euro, o sumă mult mai mare decât bugetul anual adunat al multor echipe din Liga I. Nici Schalke și Basel, celelalte echipe pe care le vor întâlni tinerii steliști, nu stau prost la acest capitol, ba chiar iau foarte în serios creșterea de tinere talente, proces din care cluburile au avut de câștigat multe milioane de euro de-a lungul timpului.
Cine sunt rivalii lui Ion Toma în UEFA Youth League?
FC BASEL Thomas Häberli (39 de ani) – fost fotbalist la FC Basel și Young Boys Berna, o prezență în naționala Elveției. A mai antrenat la FC Perlen-Buchrain (2009-2010) și Young Boys Berna U18 (2010).
CHELSEA Neil Bath – La Academia lui Chelsea din 2002. În 2010 a cucerit FA Youth Cup, ultimul succes pentru londonezi datând din 1961.
SCHALKE Norbert Elgert (56 de ani) – fost jucător la Schalke între 1975-2976 și 1978-1982. A mai antrenat echipe de amatori și apoi grupe de tineret la Schalke, după care a fost la un moment dat și secund al echipei mari, sub comanda lui Frank Neubarth (2002-2003). În 2002, Elgert a cucerit cu cadeții lui Schalke Cupa Germaniei la această categorie de vârstă. 2005 a fost anul unui succes în Cupa Germaniei, cu grupa de juniori A a grupării din Gelsenkirchen.
Granzii țin și ei la etichetă Echipele mari ale Europei par să fie conștiente că puștii din echipele lor care vor evolua în UEFA Youth League ar putea da un randament și mai mare dacă pe banca tehnică vor lua loc nu doar oameni cu experiență, ci foste vedete ale fotbalului mondial. Astfel, AC Milan îl are ca tehnician la U19 pe Filippo Inzaghi, Manchester City pe Patrick Vieira, iar Manchester United pe Nicky Butt. Toți trei, staruri care au strălucit în Liga Campionilor în anii 2000.
Reghecampf echilibrează balanța Conștient de faptul că Ion Toma are nevoie de ajutor pentru a face față noului nivel la care a fost promovat, antrenorul echipei mari a Stelei, Laurențiu Reghecampf, îi va oferi acestuia suportul tehnic de care are nevoie. Astfel, juniorii se vor pregăti alături de Piovaccari și Bourceanu și vor fi puși la lucru de preparatorul fizic Thomas Neubert. „Echipa din competiția pentru tineret a UEFA se va antrena alături de seniori, va urma un program supervizat de staff-ul primei echipe”, a spus Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER