Echipa daneză Holstebro a învins, sâmbătă, cu scorul de 38-30, formația olandeză SERCODAK Dalfsen, și s-a calificat în finala turneului preliminar de la Baia Mare, contând pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Holstebro va întâlni în finală, duminică, de la ora 18.00, echipa HCM Baia Mare, care s-a impus, tot sâmbătă, scor 26-24, în fața danezelor de la Viborg HK.
Duminică va avea loc, de la ora 15.00, și meciul pentru locurile 3-4 în grupa a 3-a preliminară.
Câștigătoarea turneului se va califica în grupele Ligii Campionilor. Astfel, formația de pe primul loc la turneul de la Baia Mare va evolua în grupa A, cu deținătoarea trofeului Gyor ETO, Thuringer HC și Hypo Viena.
Meciurile din faza grupelor vor începe în 5-6 octombrie. În eventualitatea în care se va califica în grupa A, HCM Baia Mare va debuta în deplasare, cu campioana Germaniei, Thuringer HC.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER