Meciul pe care Steaua l-a susținut contra celor de la Săgeata poate fi considerat un antrenament util în perspectiva meciului de miercuri cu Schake 04, din grupa E a Ligii Campionilor.
La primul meci de la revenirea în Ghencea, Kapetanos a reușit să impresioneze marcând o dublă în fața celor de la Săgeata. Grecul a fost încântat de faptul că fanii i-au făcut o primire călduroasă.
„M-am întors acasă! Suporterii m-au impresionat cu primirea senzațională pe care mi-au făcut-o! Doar la Steaua mă simt ca acasă. Golurile le dedic fanilor și familiei”, le-a spus el apropiaților, conform Libertatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER