Șase români au fost recent incluși de Federația Internațională de Scrimă în topul celor mai valoroși 100 de scrimeri din toate timpurile: Reka Szabo, Ana Pascu, Laura Badea, Mihai Covaliu, Petru Kuki și Ioan Pop.
Laura Badea este a doua scrimeră din România inclusă în Hall of Fame‑ul FIE pe care ProSport o aduce în fața cititorilor.
Recent a început școala. Ce amintiri aveți despre prima zi de școală? Amintiri frumoase. Am mers în prima zi cu mama și cu fratele meu la școală. Mi-a plăcut foarte mult. Nu am făcut mofturi nici la grădiniță și nici la școală.
Care a fost materia preferată? Fizica. Am avut o profesoară foarte bună în liceu, care știa să ne predea și practic învățam lecția din clasă. Mi-a mai plăcut geografia și educația fizică, evident. (râde)
Ați chiulit de la ore? Da. Bineînțeles. Am chiulit de la foarte multe ore, mai ales în liceu. Eu lipseam mult de la ore din cauza cantonamentelor și a concursurilor, iar când ajungeam și eu la școală colegii mei chiuleau. Mă supăram pe moment, pentru că nu puteam să rămân la ore, dar până la urmă mergeam cu ei din solidaritate.
De ce ați început scrima doar la 12 ani? Scrima este un sport în care selecția se face mai târziu, cam pe la zece ani. Abia atunci copilul începe să știe cu adevărat ce vrea și abia atunci e pregătit să acumuleze cunoștințe tehnice și tactice. Oricum, până la 14 ani, corpul nu trebuie forțat foarte mult. În plus, pe vremea mea, copiii care făceau sport nu aveau echipament adecvat vârstei.
„Handbalul a fost prima dragoste!” Știu că la început ați făcut handbal. Cum de ați ajuns la scrimă? Așa este. Handbalul a fost prima dragoste în sport, dar apoi au urmat altele. La școală dădeam normele de control și făceam handbal, volei, fotbal și atletism. La scrimă am ajuns datorită doamnei Popescu Rodica. Dânsa m-a selecționat și m-a dus în sala de scrimă. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că aveam mereu adversarul în față și tot timpul trebuia să găsesc procedeul potrivit pentru a câștiga. Și părinții m-au încurajat să rămân la acest sport.
Care e prima persoană căreia trebuie să-i mulțumiți pentru cariera de excepție pe care ați avut-o? Înainte de toate lui Dumnezeu. Pe lângă muncă, pasiune și susținere, providența e foarte importantă în sport. Oricât te-ai strădui, dacă nu ai și un gram de noroc, e foarte greu să reușești în sport. Pe urmă ar trebui să mulțumesc familiei și antrenorilor. Nu pot să enumăr doar pe unul. Sunt mulți și tuturor le sunt recunoscătoare. Un rol important l-au avut și colegele și colegii. La antrenamente mă luptam des și cu băieții care, mai rapizi fiind, mă obligau să găsesc într-un timp mai scurt procedeul câștigător.
Care a fost cel mai delicat moment al carierei? Au fost mai multe, iar uneori îmi era atât de greu, încât voiam să renunț la scrimă. Mai ales în primii ani ai carierei, cu cât începea să fie mai greu, cu atât mi se părea că trebuie să renunț. Totul a durat până în moment în care am realizat că fără muncă, tenacitate și ambiție nu pot ajunge sus de tot.
În prezent se vorbește foarte mult de doping în sport. Au existat cazuri și în scrimă? Au fost cazuri și pe timpul meu și unele sunt chiar recente, în urmă cu un an-doi. Dar nu în scrima românească. Sunt convinsă că scrimerii noștri nu ar recurge la astfel de gesturi. Nu sunt de acord cu sportivii care procedează astfel. Cei care se dopează sunt niște lași! Trebuie să încerci să câștigi cu propriile forțe. Chiar dacă nu ajungi mereu pe primul loc, ai reușit să fii mai bun decât ai fost ieri.
„Abia la Atlanta am bătut-o pe Vezzali!” Sunteți singura campioană olimpică a scrimei românești. Care a fost primul lucru care va venit în minte după succesul de la Atlanta? În primul rând, m-am gândit la părinții mei, în special la tata. El a crezut foarte mult în mine și, din păcate, nu a apucat să vadă succesul meu de la Atlanta. Apoi m-am gândit că în sfârșit am învins-o pe Valentina Vezzali. A fost un sentiment foarte plăcut, dar pe moment nu îți dai seama de măreția succesului. Abia peste două-trei zile am realizat ce performanță am reușit și m-am bucurat că nu a fost doar un vis.
Vă mai recunoaște lumea pe stradă? Vă cere autografe? Da. Încă mă mai recunosc oamenii, cu toate că nu apar foarte des la televizor sau în ziare. Ultima dată când am fost oprită pe stradă s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni.
Sunteți unul dintre cei șase români din Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă. Ce reprezintă asta pentru dumneavoastră? E o onoare și o recunoaștere a rezultatelor obținute în atâția ani. Dar nu am ajuns singură aici. Colegii, antrenorii, familia și prietenii au contribuit la tot ceea ce am realizat eu în scrimă. Sunt mândră că sunt acolo alături de alți cinci români.
Cum i-ați convinge pe copii să facă scrimă? Trebuie să le placă și să vină cu drag în sala de scrimă. Apoi, trebuie să își dorească să devină campioni. Dar toate acestea nu sunt suficiente dacă nu sunt pregătiți pentru multă muncă și dacă nu sunt susținuți. Și chiar dacă uneori le este greu, să nu renunțe niciodată!
„Nu mă interesează președinția FRS” De ce ar alege un copil scrima și nu alt sport? Pentru că eu am făcut scrimă (râde). E un sport care îți dezvoltă foarte multe calități și care te poate ajuta să te realizezi ca om, în viitor.
Ați spus la un moment dat că nu o să vă lăsați fiica la scrimă. De ce? Cred că rezultatele mele ar apăsa-o foarte mult. Aș dori să aibe personalitate ei și nu aș fi vrut să trăiască toată viața în umbra rezultatelor mamei. Nu face niciun sport de performanță în mod organizat, dar face mișcare multă.
Ați fost până de curând vicepreședinte al FRS. Vă gândiți și la președinție? Nu. Niciodată. Am fost plecată 23 de ani de acasă și vreau să stau mai mult timp în familie. Dacă deveneam președinte, aș fi avut mai puțin timp liber, iar fetița mea ar fi avut de suferit.
E Covaliu omul potrivit pentru conducerea Federației Române de Scrimă? Nu știu ce să spun acum. O va dovedi. Deocamdată este la început. Este un președinte tânăr, care își dorește să facă performanță așa cum a reușit pe planșă, dar și ca antrenor. Dacă își va face o echipă foarte bună, cred că va avea rezultate.
Ce speranțe la medalii avem în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio (2016) ? Nu mai vreau să dau niciun pronostic. Am avut încredere înainte de Olimpiada de la Londra și nu a ieșit tocmai bine. Am încredere în sportivii și în antrenorii de la loturi și sunt convinsă că vor face tot ce pot pentru a aduce cât mai multe medalii pentru România.
„Echipa de floretă putea fi susținută” Cum ați primit vestea desființării lotului național de floretă senioare? Am fost foarte supărată când am aflat și nici acum nu pot să spun că mi-a trecut. Nu cred că a fost cea mai bună soluție. Cu anumite eforturi se putea susține în continuare o echipă de 4-5 floretiste, care ar fi putut să ducă mai departe tradiția. Sunt tinere de perspectivă, dar va mai dura cel puțin un ciclu olimpică până să revenim în elită.
Cum caracterizați situația scrimei românești în acest moment, în particular, și a sportului nostru, în general? Rezultatele sunt bune pentru începutul acestui nou ciclu olimpic, chiar dacă nivelul competițiilor e mai scăzut. Pe vremea mea erau mult mai multe cluburi, mult mai mulți sportivi la o competiție. Atunci erau peste 100 de scrimeri la un campionat național, care începea dimineața devreme și se termina seara târziu. Acum abia se strâng 20‑30. Din păcate, banii sunt foarte importanți în acest sport. Totuși, una peste alta, sportul românesc e pe drumul bun și cred că vom face o figură frumoasă la Rio.
Credeți că odată cu numirea lui Thomas Bach în funcția de președinte al CIO scrima va avea 12 probe la Rio? Greu de spus. Dacă dânsul va face o concesie scrimei, sunt convinsă că și alte sporturi vor cere mărirea numărului de probe. Ceea ce e cam greu de realizat pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Nu cred că se va suplimenta numărul de probe la scrimă, chiar dacă dânsul a făcut floretă în tinerețe.
Anul viitor, Mondialele de scrimă sunt în Bulgaria. De ce nu putem organiza și noi o competiție de un asemenea nivel? În primul rând, trebuie să cerem, iar noi nu mai organizăm nici etapă de Cupă Mondială de câțiva ani. Apoi ai nevoie de garanții din partea statului, de logistică, de echipamente, de bani mulți și de o sală. Nu e simplu deloc și trebuie să recunoaștem că nici nu avem unde să găzduim așa ceva.
Lotul național de floretă nu trebuia desființat. Va fi foarte greu să revenim în elita mondială la această armă Laura Badea
PALMARES LAURA BADEA (FLORETISTĂ‚)
Data și locul nașterii: 28 martie 1970, București Palmares: l1992 – bronz pe echipe la JO de la Barcelona l1993 – bronz la individual la CE de la Linz l1993 – argint cu echipa la CM de la Essen l1994 – aur cu echipa la CM de la Atena l1994 – argint la individual la CE de la Cracovia l1995 – aur la individual la CM de la Haga l1995 – argint cu echipa la CM de la Haga l1996 – aur la individual și argint cu echipa la JO de la Atlanta l1996 – aur la individual la CE de la Limoges l1997 – argint cu echipa la CM de la Cape Town l1997 – aur la individual la CE de la Gdansk l1998 – argint cu echipa la CM de la La Chaux De Fonds l1999 – bronz la individual și argint cu echipa la CE de la Bolzano l2000 – argint la individual și cu echipa la CE de la Moscova l2002 – bronz cu echipa la CM de la Lisabona l2003 – bronz cu echipa la CM de la Havana l2004 – argint cu echipa la CM de la New York l2004 – aur la individual și cu echipa la CE de la Copenhaga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER