Fostul stelist Thereau și-a prelungit contractul cu italienii de la Chievo și spune că cel mai probabil își va încheia cariera la echipa din Verona. Steliștii își pot lua, astfel, adio de la visul revenirii fostului lor idol în Ghencea, vis alimentat de-a lungul timpului și de jucătorul francez, care a declarat în dese rânduri că Steaua a fost cea mai importantă echipă din cariera lui și că i-ar plăcea să revină spre finalul carierei în Ghencea.
Thereau: „Nu ar fi exclus să îmi închei cariera la Chievo”
„Voi avea 33 de ani în 2016 și nu ar fi exclus să îmi termin cariera aici. Sunt fericit să continuu să scriu istorie la Chievo. Aici este o mare familie și am spus mereu că ar fi foarte greu să găsesc în altă parte ceva asemănător. Îi mulțumesc președintelui Campedelli și suporterilor, care au crezut mereu în mine. După mine, voi rămâne la Verona, deși nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Mă simt bine, Chievo are o însemnătate aparte în cariera mea”, a declarat Thereau pentru Gazzetta dello sport.
Thereau a fost pe lista mai multor cluburi în această vară, dar interesul celor de la Fiorentina sau Napoli nu a fost de ajuns ca acesta să își schimbe echipa.
Thereau spunea cu ceva luni în urmă că i-ar plăcea să revină pe finalul carierei la Steaua:
„În România a fost foarte bine. La Steaua cred că am jucat cel mai bun fotbal al meu. Mi-aș dori să joc în continuare în campionatul italian. Oricum, îmi aduc aminte cu plăcere de parcursul în România, de Steaua, de suporterii lor. Mi-ar plăcea să revin în România. Am aflat că Steaua este puternică acum”, spunea Thereau în urmă cu câteva luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER