Internaționalul turc Arda Turan și-a prelungit contractul cu Atletico Madrid, noua sa înțelegere fiind valabilă până la 30 iunie 2017, informează site-ul oficial al clubului spaniol.
„Sunt fericit că mi-am prelungit contractul. După doi ani petrecuți la Atletico, mă simt parte a acestei mari familii. Vreau să le mulțumesc colegilor mei, oficialilor și tuturor celor care lucrează la club, pentru că formăm cu toții această familie”, a declarat jucătorul turc.
Arda Turan, conform grupării madrilene „una dintre piesele cheie ale echipei”, joacă la Atletico din 2011.
Internaționalul turc a înscris un gol pentru Atletico în meciul câștigat, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației rusă Zenit Sankt Petersburg, în prima etapă a grupei G a Ligii Campionilor. Arda a marcat în minutul 64. Celelalte reușite ale învingătorilor sunt semnate de Miranda ’40 și Baptistao ’80. Pentru Zenit a înscris Hulk, în minutul 58.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER