O poveste. Un amic îmi spunea că, deși mai bine pregătit și mai dotat decât un bun prieten de-ai lui, acestuia i s-au deschis întotdeauna mai ușor ușile în viață. Știți istoria, e de când lumea. Frustrat, dar fără patimă, amicul recunoaștea în final: are acel ceva în spate, care mie îmi lipsește. Tradiția. Eu sunt un nimeni, el are sânge albastru. Albastru a văzut și Steaua miercuri seara. Fără să impresioneze și chiar și fără har, Schalke a așteptat să i se deschidă poarta. Tradiția fotbalului nemțesc a făcut diferența în minutul 67.
O regulă. Să fii optimist nu înseamnă să afișezi un zâmbet tâmp, indiferent de situație, ci presupune o speranță incipientă. Să fii curajos nu înseamnă să fii gata oricând pentru orice nebunie, ci presupune o poticnire prealabilă. Declarațiile lui Reghecampf dinaintea meciului nu au fost nici optimiste, nici curajoase. Au fost dovada unei încrederi oarbe în sine. Sigur, e frumos să îți provoci destinul, dar antrenorul Stelei să se aștepte, atunci, oricând la o dramă. Zeii, fie ei și ai fotbalului, nu îți dau niciodată mai mult decât poți duce, dar nici mai puțin decât ceri.
…Și un caz. Problema lui Adi Popa nu este scăderea de formă, nici lipsa concurenței lui Chipciu. Problema lui Adi Popa este că și-a atins de mult nivelul maxim. „Popică” este un exemplu în plus că americănescul „dacă vrei, poți” are limitele lui. Trebuie să și poți, ca să vrei. De miercuri seară, Adi Popa nu ne mai poate păcăli. Când dai de Uchidă-l toaca și te sperii, atunci îți lepezi sutana roș-albastră în fața a 50.000 de oameni și recunoști că ai fost răspopit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER