Vlad Chiricheș a primit în sfârșit permisul de muncă și ar putea debuta pentru Tottenham chiar în acest week-end, când Tottenham se deplasează la Cardiff. Numele adversarului, dar și absențele din defensivă – Kaboul și Rose sunt indisponibili – i-ar putea aduce lui Chiricheș tricoul de titular.
Suporterii lui Tottenham sunt nerăbdători să vadă pe ce a dat clubul banii. Englezii au fost entuziasmați de jocurile făcute de Chiricheș la Steaua, dar acum vor să se lămurească ce poate face în tricoul lui Tottenham.
Pe site-ul Sky Sports, la știrea care anunță că Vlad Chiricheș a primit permisul de muncă, aproape toți suporterii care au comentat s-au declarat nerăbdători să-l vadă pe român la treabă:
„Abia aștept să-l văd jucând” – Spurs
„Fantastic! Asta înseamnă că o să-l vedem pe Vlad titular? Eu cred că așa vom începe: Lloris – Vertonghen, Chirichies, Dawson, Walker – Sandro, Paulinho – Sigurrdson, Eriksen, Townsend – Soldado” – jawill
„Aștept cu nerăbdare să-l vă pe Chiricheș jucând” – jason
„Excelentă veste. Este un necunoscut într-o anumită măsură, sper să se adapteze bine la viața de aici” – cerny
„Sunt curios să văd ce poate puștiul ăsta. Are 23 de ani, a jucat regulat pentru 3 echipe diferite, are 20 de selecții la națioala României, pentru care acum este căpitan. Pe hârtie pare un transfer decent – asta o spune un fan Manchester City” – Mike S
„Este momentul perfect, Kaboul și Rose sunt aut. Super Jan (n.r. Vertonghen) va juca fundaș stânga”, capetownspur
„E momentul potrivit, după ce Kaboul s-a accidentat”, durbs
„Cred că permisul de muncă a ajuns astăzi (n.r. joi), deci sperăm ca situația să fie rezolvată în cel mai scurt timp”, a declarat Villas-Boas, în momentul în care a fost întrebat de situația lui Chiricheș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER