Hocheiștii de la Miercurea Ciuc sunt pentru prima dată în dificultate în România, după ce au câștigat ultimele opt titluri interne. În mai puțin de o lună, harghitenii au fost învinși pentru a doua oară de Corona Brașov. Trupa de la poalele Tâmpei s-a impus aseară, pe teren propriu, cu 3-1 într-un meci din cadrul Ligii MOL, după ce a câștigat și în meciul de debut al competiției, la Miercurea Ciuc, cu 4-2. Astfel, Corona Brașov are deja 2-0 la întâlnirile directe și își face speranțe că în acest sezon poate răsturna puterea după alte trei tentative eșuate.
Meciul de aseară a debutat într-o notă de dominare a oaspeților, dar Corona a fost cea care a trimis prima pucul în plasă, prin Petres Tivadar (minutul 17), aceasta fiind și singura reușită a primelor 20 de minute. Harghitenii au egalat prin Novak în minutul 27, însă bucuria lor a fost de vreo 10 minute, până când Janos Imre a readus formația gazdă în avantaj. Rezultatul final a fost stabilit de Gliga jr. în ultimele secvențe ale jocului, când Ciucul a încercat să egaleze și a scos inclusiv portarul din poartă pentru a avea vsuperioritate numerică în atac. Corona Brașov a încheiat astfel poate cele mai bune 48 de ore din acest sezon, după ce în urmă cu o zi s-a impus cu 9-5 și în fața slovacilor de la Nove Zamky.
Greg Lindqvist: „Orice este posibil în acest sezon”
„Parcă noi am fi jucat cu o zi înainte cu Nove Zamky, atât am fost de obosiți. Nu știu ce s-a întamplat, am avut 2 zile de antrenamente dar fără joc. În prima repriză s-a accidentat Papp, ceea ce îl va ține un timp departe de gheață. Becze a fost și el eliminat 2+10 minute, ni s-a rupt astfel tot jocul. Avem și mulți jucători tineri în echipa, care nu sunt experimentați”, a încercat să explice înfrângerea Gal Șandor, antrenorul echipei din Miercurea Ciuc. De partea celalaltă, Greg Lindqvist (antrenor Corona) a susținut după joc: „Miercurea Ciuc a jucat bine, ne-a pus probleme, dar am reușit să minimizăm greșelile individuale și să marcăm. Liga Mol din acest sezon este foarte echilibrată, orice echipă poate câștiga împotriva oricui. Avem în total 48 de meciuri de jucat, așa încît, totul este posibil”.
După cele 7-8 meciuri jucate de fiecare echipă în acest sezon, clasamentul Ligii MOL se prezintă astfel: 1. Dab Docler (Ungaria) – 19 p (8 j), 2. Corona Brașov – 17 p (8 j), 3. Nove Zamky (Slovacia) – 13 p (7 j), 4. Miskolc (Ungaria) – 12 p (7 j), 5. Ferencvaros (Ungaria) – 10 p (8 j), 6. HSC Miercurea Ciuc – 9 p (8 j), 7. Ujpest (Ungaria) – 1 p (8 j).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER