Renault intră în Formula E

Redactor:
Daniel Remes
Renault intră în Formula E
  • Publicat:
  • Actualizat:

Începând de anul viitor, Federația Internațională de Automobilism va organiza o competiție destinată în proporție de sută la sută mașinilor electrice, iar constructorul francez va fi unul dintre partenerii principali

Lider în domeniul vehiculului electric și cu o experiență unică în motorsport, Renault intră în noul Campionat FIA al Formulei E
Proiectat în colaborare cu Renault Sport și prezentat în premieră mondială la Frankfurt, Spark-Renault SRT_01E este monopostul care va fi utilizat de cele 10 echipe înscrise în competiție începând cu septembrie 2014

Laborator pentru noile tehnologii, sportul auto nu putea fi ocolit de tendința propulsiilor electrice, o realitate deja în viața de serie, datorită investițiilor  constructorilor de prim rang, printre care se detașează Renault ca lider în domeniu. Astfel, Formula 1 ia un viraj radical în 2014, cu decizii referitoare la introducerea noilor reglementări Power Units, cu motoare turbo cu cilindree redusă și sisteme de recuperare a energiei foarte eficiente. Sub impulsul Federației Internaționale de Automobile (FIA), Formula E explorează o altă pistă: monoposturi 100% electrice cu zero emisii. Primul campionat de Formula E se va ține din septembrie 2014 până în iunie 2015. Competiția va fi organizată în zece etape, fiecare organizată în centrul unui mare oraș european (Londra, Berlin, Roma), asiatic (Beijing, Bangkok și Putrajaya) sau american (Los Angeles, Miami, Rio de Janeiro, Buenos Aires). În cadrul primului sezon, 20 de piloți repartizați în 10 echipe vor concura la volanul monoposturilor numite Spark-Renault SRT_01E.

Alianță între marile nume ale motorsportului

Formula E holdings, promotor al campionatului mondial FIA de Formula E, le-a solicitat celor de la Spark Racing Technology proiectarea și fabricarea primelor 40 de monoposturi. Aceste mașini sunt omologate conform unor reglementări care prevăd nivelurile de performanță, de siguranță și de costuri, ceea ce le va permite altor constructori să se implice. Pentru a dezvolta mașinile și a le lansa în producție, Spark a creat un consorțiu în care se regăsesc cele mai mari nume din industria motorsportului: Renault (responsabil cu tracțiunea electrică, integrarea sistemului, optimizarea performanței și securizarea tracțiunii electrice),  McLaren Electronic Systems (responsabil cu dezvoltarea, fabricarea și asamblarea grupului motopropulsor și a controlului electronic), Williams Advanced Engineering (responsabil cu proiectarea bateriilor), Dallara (responsabil cu proiectarea și construirea șasiului și caroseriei) și Spark (responsabil cu proiectarea monopostului, adică punți, aerodinamică, asamblaj).

De la 0 la 100 km/h în trei secunde!

Spark-Renault SRT_01E combină cea mai avansată tehnologie de tracțiune electrică cu designul inovator. Aerodinamismul este astfel conceput pentru a facilita depășirile, în timp ce caroseria relativ ridicată este adecvată circuitelor urbane pe care va trece. Din punct de vedere al siguranței, mașina răspunde reglementărilor în vigoare în prezent din Formula 1. Bateria, la fel ca pilotul, are propria celulă de supraviețuire. Cu o masă de 200 kg, este omologată conform normelor internaționale de transport. Motorul electric furnizează 200 kW, sau 270 CP și acționează roțile spate. Piloții vor putea folosi toată puterea în etapele de calificare. În cadrul curselor propriu-zise, aceasta va fi limitată la 133 kW (180 CP), cu un mod „apasă ca să treci” care le va permite să beneficieze temporar de 200 kW (270 CP). Acest sistem le va permite să combine autonomia și oportunitățile de depășire. Proiectanții au reușit să facă astfel încât masa vehiculului (minim 800 de kg cu pilot la bord) să fie comparabilă cu cea a unei mașini cu combustie internă. Simulările de performanță estimează că Spark-Renault SRT_01E va trece de la 0 la 100 km/h în 3 secunde, în timp ce viteza va fi de maxim 200 km/h pentru a garanta un nivel de siguranță maxim pe circuitele urbane.


Spark-Renault SRT_01E reprezintă o sinteză bună a cunoștințelor actuale. Suntem siguri că este vorba de un monopost care va face istorie în motorsport
François Champod, responsabil tehnic competiție Renault Sport Technologies și coordonator Renault pentru Formula E

Am demarat acest proiect cu entuziasm, pentru că ne oferea ocazia să explorăm piste noi. Nimeni nu proiectase înainte un monopost electric la acest nivel de perfor­man­ță
François Champod,  responsabil tehnic competiție Renault Sport Technologies și coordonator Renault pentru Formula E

270 de cai putere va avea motorul Spark-Renault SRT_01E și va atinge 100 km/h în doar 3 secunde

10 orașe vor găzdui cursele de Formula E începând cu anul viitor: Londra, Berlin, Roma, Beijing, Bangkok, Putrajaya, Los Angeles, Miami, Rio de Janeiro și Buenos Aires

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×