Uchimura i-a „furat” aplauzele lui „Sam cel zâmbitor”! Finala masculină de la individual compus văzută din Anvers

Redactor:
Marius Hutu
Uchimura i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima finală a Campionatului Mondial de gimnastică de la Anvers (Belgia), cea de la individual compus masculin, disputată joi seara, a însemnat și un adevărat spectacol. La ora 20, ora locală, în „Sportpaleis” au intrat cei 24 de finaliști și toată lumea aștepta un duel între Kohei Uchimura (deținătorul titlului olimpic la Londra și a ultimelor 3 titluri mondiale la individual compus) și Samuel Mikulak, noua stea a gimnasticii masculine americane. De altfel, la finalul calificărilor încheiate marți la prânz, exact așa se prezenta și clasamentul, Uchimura pe primul loc, Mikulak pe al doilea.

Mikulak i-a ținut trena lui Uichimura până la ultimul aparat


Firesc, cei doi au fost repartizați în aceeași grupă de concurs, cea în cadrul căreia gimnaștii evoluează la aparate în ordinea olimpică. Așadar, primul aparat solul și prima confruntare între cei doi. Primul urcat pe podium a fost Mikulak, care a prezentat un exercițiu curat, dinamic, apreciat de toți cei prezenți și mai ales de arbitri. Imediat după gimnastul din Michigan, i-a venit rândul japonezului, cei doi întâlnindu-se chiar în dreptul podiumului de concurs. Nu a scăpat atenției gestul extrem de sportiv și amical al americanului, care i-a strâns mâna rivalului său, însoțindu-și gestul cu un zâmbet larg pe care avea să îl afișeze întreaga seară. De altfel simpaticul american se regăsește printre preferații publicului prezent în sala din Anvers, fiecare evoluție a acestuia fiind însoțită de aplauze, încurajări și urale. Uchimura s-a instalat imediat în fruntea clasamentului, iar Mikulak i-a ținut trena până în ultima rotație, când cei doi au evoluat la bară fixă. Așadar, cel care va avea nervii mai tari și va reuși să își ducă la bun sfârșit evoluția avea să câștige aurul. De altfel, comentatorii sălii au și anunțat în franceză, flamandă și engleză că bătălia pentru medalii se dă la bară fixă, acolo unde în afara lui Uchimura și a lui Mikulak concura și cel de-al doilea japonez prezent în finală, Ryohei Kato. Acesta avea să fie, de altfel, primul dintre pretendenții la podium care avea să concureze. O evoluție frumoasă, cu multe desprinderi ample însoțite de aplauzele publicului și urale entuziaste la finalul evoluției acestuia.

Columbianul Calvo Moreno a „înghețat” sala

În tot acest timp, o altă grupă de gimnaști concura la sol, printre protagoniști aflându-se britanicul Max Whitlock și mai ales germanul Fabian Hambuechen. Publicului i-a fost foarte greu să se hotărască pe care dintre gimnaști să îi urmărească mai întâi. Pe ecranul afișat în sală se difuzau imagini cu evoluțiile de la bară fixă, iar la un moment dat un oftat prelung s-a auzit în sală peste care s-a așezat o liniște de gheață. În timpul coborârii, columbianul Calvo Moreno, aflat prea aproape de aparat, a lovit bara în timpul unei înșurubări și a aterizat pe burtă, stârnind panică în jurul celor prezenți. Cu o grimasă elocventă, s-a ridicat în aplauzele pline de ușurare ale celor din sală.  La scurt timp după aceea a urmat momentul culminant al serii. La bară fixă evolua Sam Mikulak, iar la sol germanul Hambuechen. Crainicii sălii anunță mai întâi în franceză, apoi în flamandă că urmează o evoluție care va decide culoarea medaliei pentru tânărul gimnast american… nu încăpea nicio îndoială că „Sam cel zâmbitor”  va urca pe podium. Pe ce treaptă însă, vom vedea. Începe exercițiul…o desprindere…două …trei, urale în public, în tot acest timp la sol Hambuechen înțepenea aterizările și înlănțuia reușită după reușită, animând galeria germană bine reprezentată. Mă hotărăsc să rămân cu ochii la bara fixă, să nu pierd evoluția de medalie a lui Mikulak. În câteva secunde, un oftat prelung avea să se suprapună peste uralele venite din dreptul solului. Mikulak ratează un element, pierde elan  în timp ce Hambuechen face o aterizare perfectă la ultima diagonală. Se afișează notele, Mikulak este pe 5, Hambuechen a urcat pe doi, după Ryohei Kato.

Japonia și Germania, câștigătoarele primei finale

Ultima evoluție din concurs este cea a lui Uichimura, pe care crainicii îl anunță deja ca virtual campion mondial și autor al unei file de istorie, fiind primul care a reușit patru titluri mondiale consecutive. De data aceasta, au avut dreptate. Uchimura a încheiat triumfător și evoluția la bară și concursul și a salutat încă  o dată publicul din sală și pe cei din fața televizoarelor de pe prima treaptă a podiumului mondial. O dublă japoneză la acest mondial, suporterii din Țara Soarelui Răsare exultă și primesc felicitări, iar nemții încă nu s-au trezit din entuziasmul unei medalii smulse în ultima rotație. Un bronz strălucitor ca aurul pentru Hambuechen!

S-a încheiat așadar prima finală, părăsim sala încântați, după un spectacol pe cinste. La ieșire, în drum spre centrul de presă trec, pe lângă un grup de suporteri, iar vorbele lor îmi gâdilă plăcut auzul : „Mâine or să cânte Deșteaptă-te, române!”. Așa să fie! Hai Larisa!

Corespondență din Anvers, Mădălina BARBU
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×