Steaua a pierdut fără drept de apel confruntarea din Champions League cu Chelsea, scor 0-4, iar unul dintre vinovații pentru acest eșec a fost fundașul Daniel Georgievski. Germanul Schurrle a făcut practic cam tot ce a vrut pe partea dreaptă a Stelei, iar prestația macedoneanului a atras și furia patronului. Acesta nu-i va prelungi contractul lui Georgievski și a cerut ca în meciurile din Liga I să fie folosit Cornel Râpă.
Reghecampf l-a schimbat pe Georgievski în minutul 70 al partidei cu Chelsea și l-a trecut pe Varela în flancul drept. Râpă nu e trecut pe lista UEFA și nu putea fi folosit, dar antrenorul stelist nu l-a trecut pe listă pe Râpă nici pentru meciul cu Vaslui. În banda dreaptă a fost ales Prepeliță, iar ca rezervă este fostul jucător al trupei moldave, Varela.
De fapt, în acest sezon Râpă a bifat doar două partide: un meci de campionat cu Gaz Metan și meciul din Cupa României cu Avântul Bârsana. În stagiunea trecută, Râpă a jucat în opt confruntări, în șapte dintre acestea fiind folosit din primul minut.
1 meci are Râpă ca titular la Steaua în acest sezon. Fundașul a fost schimbat în minutul 35 din egalul, 2-2, de la Mediaș
1 meci are ca titular Râpă în Cupa României în acest sezon
700 de mii de euro este cota lui Cornel Râpă pe transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER