Scandalul declanșat de Cosmin Contra după meciul Gaz Metan – Petrolul (1-0) l-a indignat inclusiv pe președintele FRF, Mircea Sandu. Liderul de la Casa Fotbalului susține că „Guriță” nu va fi menajat, mai ales că nici nu a respectat îndemnurile la calm.
„A fost o fază foarte dificilă cea de la golul marcat de Gaz Metan cu Petrolul, în care nici după reluările TV nu putem spune că mingea a trecut linia porții. Chiar avusesem o discuție cu Dan Apolzan despre atitudinea lui Contra, după care l-am sunat chiar eu pe Guriță să îi transmit că nu se comportă chiar civilizat cu arbitrii. Parcă i-am spus să îl ia la înjurături pe Balaj. Asta este, va plăti pentru ieșirea lui”, a spus Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER