*Viorel Filimon, antrenorul lotului feminin, explică la ce mod este răspândit tenisul de masă în China, dar și de ce fetele cu ochii oblici migrează spre Europa. Totodată, îi creionează portretul jucătoarei Han Ying, reprezentanta Germaniei care le-a învins în finala CE pe echipe pe Eliza Samara și Daniela Dodean
*VITALITATE. Han a născut anul trecut: „Zici că e junioară după cum se mișcă”
*RENTABILITATE. Țările cu o economie puternică preferă să bage bani într-un jucător chinez, decât în juniori. Rezultatul apare rapid
*CREZ. Constănțeanul susține că nemțoaica putea fi învinsă de Samara și Dodean
Domnule Filimon, ar fi putut fi învinsă Han Ying? Da, sigur! După cum s-au desfășurat seturile, ea putea fi bătută și de Eliza, și de Dana! Dar, așa cum anticipam, ele au dat cu piciorul unor ocazii bune. Au avut o mică ambiție să rezolve niște puncte cum vor ele și din păcate nu le-a ieșit. Și poate vom învăța să ascultăm sută la sută indicațiile, nu doar 90 și ceva la sută și atunci când e mai groasă treaba să facem ce vrem noi. Meciurile le-am avut în mână, am scăpat seturile printre degete.
Anul trecut, Han Ying devenea mamă. Acum joacă la un nivel foarte înalt. Cum e posibil? Acum de curând, parcă mai puțin de un an, a născut. Cert este că la masă nu s-a văzut nicio schimbare. Și fizionomia îi pemite acest lucru. Are și un trup firav, se mișcă ușor, nu s-ar fi văzut că ar fi fost mai slab pregătită sau mai bătrână.
Câți ani are? 30. Da, mai mare cu cinci ani decât Dana și cu șase ca Eliza. Han s-a mișcat ca o junioară!
Dacă ar fi stat în China, han n-avea nicio șansă să intre în topul mondial
Unde s-ar afla într-un top al Chinei? Undeva departe de vârf. E greu de făcut o ierarhie în China, pentru că fiecare provincie are câte un Campionat Național. Câte provincii sunt în China din punct de vedere geografic, cam atâtea Campionate Europene sunt acolo! E greu de făcut o clasificare. Acum dacă luăm în calcul clasamentul mondial, în care ea reprezentând Germania are posibiltatatea să joace niște turnee internaționale, apare între primele 40. Lucru care nu e elocvent! Penrtu că nu toți jucătorii din China au acest drept. Normal, la fiecare competiție internațională, fiecare țară nu poate fi repezentată de mai mult de șase jucători. Vă dați seama că stând în China, n-avea niciodată șansa să intre într-un clasament mondial. Sunt multe alte tipe valoroase care nu-i dau această posibiltate. Înregistrându-se acum cinci ani pentru Germania, Han a jucat la diverse echipe de club, a făcut și antrenament în China și acum a jucat din postura de cetățean german.
În trecut părea că ținem Germania la degetul mic… Germanii au calculat, pentru că în ultimii patru ani noi i-am bătut mereu. Și-au dat seama că dacă nu vor schimba ceva n-au nicio șansă. Și au adus două chinezoaice să nu fim obișnuite cu ele. Faptul că joci de câteva de ori cu un adversar afli amănute tehnico-tactice, pentru că fiecare jucător și antrenorul își formează deja o carte de vizită a adversarului. Dacă știi să folosești toate punctele la maximum, dacă ai posibilitățile tehnice să schimbi tactica ori de câte ori e necesar și dacă are cine să-ți spună cum să câștigi, e bine. Dar dacă mergi după o idee fixă de-a ta, poate că vei pierde toată cariera.
Între 10.000 și 20.000 de euro prima de instalare
Cât de greu se naturalizează un jucător asiatic? Nu se naturalizează ușor. Acum șase ani s-au băgat restricții. Înainte, dacă cineva îi dădea pașaportul unui jucător, imediat el putea să reprezinte țara respectivă. Dar din dorința de a limita numărul și rapiditatea de mutare, s-a dat lege ca în funcție de vârsta pe care o ai, să stai mai mult sau mai puțin să aștepți. Deci un cadet așteaptă mai puțin, un senior așteptă mai mult, poate și șase ani. Există țări care le dau ceva bani și le oferă condiții să facă antrenament, chiar dacă nu stau pe continentul nostru. Țările dezvoltate economic le oferă 10.000, 15.000, 20.000 de euro prima de instalare, dar totul este relativ și diferă de la țară la țară. E o sumă pentru a vă face o idee. Preferă această metodă în dauna unei investiții pentru proprii copii, din cadrul cărora ar putea să nu iasă niciunul mare jucător. Pe semne că e mai rentabil să bagi banii în niște jucători care sunt mai nimeni în China, dar care pot crește valoric, așa s-a întâmplat și cu cele din Olanda, Franța, Spania, Anglia și acum cu Germania.
50.000 de jucători legitimați sunt în Germania
1.000 de jucători legitimați are România
1 milion de jucători legitimați există în China
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER