Șeful secției de fotbal a grupării Corona Brașov, Nicolae Manea, martor al incindentului dintre Daniel Pancu și Gabriel Tamaș, a declarat, vineri, că fotbaliștii nu s-au bătut, precizând chiar că aceștia sunt prieteni.
„Cum să se bată, terminați cu prostiile. Am fost acolo și știu. Nu l-a bătut domne Tamaș pe Pancu. Eram de față și doar i-a arătat cum se sare la cap în Anglia, asta nu e bătaie. Ă‚știa doi se înțeleg foarte bine, sunt prieteni, se gratulează, se pupă, se mângâie pe picioare, nu se ceartă”, a explicat Manea, confirmând astfel varianta lui Daniel Pancu.
În opinia lui Nicolae Manea, Tamaș „nu este bețiv”, ci doar „puțin mai libertin”. „Păi, domne, Tamaș nici nu știe să bea, cum să fie bețiv? Bețiv este unul care bea zi de zi, nu unul care merge, se distrează și el puțin, bea un pahar-două și se îmbată. Tamaș nu e bețiv, e doar puțin mai libertin, așa, îi place să se distreze. Eu am mare încredere în el. Mai poate juca fără probleme câțiva ani buni. Păi s-a dus la Cluj și a dat niște teste de i-a spart pe toți”, a spus Manea.
Presa tabloidă online a relatat, marți, citând martori oculari, că jucătorii Daniel Pancu și Gabriel Tamaș, în prezent sub contract cu CFR Cluj, s-au bătut într-un local bucureștean. Conform informațiilor, cei doi fotbaliști, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au vandalizat localul, iar Pancu a ajuns la spital și a avut nevoie de intervenția medicilor după ce Tamaș l-a lovit cu pumnul în nas și în ochi.
Ulterior, Pancu a negat că s-a bătut cu Tamaș, declarând, pentru MEDIAFAX, că a fost lovit accidental cu cotul în timp ce fundașul încerca să îi explice cum se sare la cap în campionatul englez.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER