Fostul stelist va semna azi un contract pe un an și jumătate cu CSMS Iași, iar obiectivul va fi promovarea în Liga I
CSMS Iași este a zecea formație din cariera de antrenor a lui Marius Lăcătuș (49 de ani)
Costel Enache, fostul tehnician, și-a reziliat contractul cu echipa din Copou după doar șapte etape
CSMS Iași a început șovăitor noul sezon în Liga a II-a, iar conducătorii au luat repede măsuri. Profitând de etapele în care echipa a stat, președintele Florin Prunea a făcut tot ce a putut pentru a-i găsi un înlocuitor lui Costel Enache, care a plecat vineri de la echipă. Refuzați pe rând de Gigi Mulțescu și de Basarab Panduru, oficialii ieșeni s-au repliat rapid și au bătut palma în week-end cu fostul internațional Marius Lăcătuș (foto). Prunea s-a înțeles telefonic în privința contractului cu Lăcătuș, iar acesta va fi prezentat la echipă marți dimineața. El va sosi în această seară în Ia;i, iar marți va conduce primul antrenament. „Marius Lăcătuș va fi antrenorul echipei. Ne-am înțeles cu el telefonic, îl aștept să vină în Iași și să semnăm documentele. Nu va veni să negociem, pentru că am ajuns la un acord. Va veni direct să semneze. Acum trebuie să strângem rândurile și să trecem la treabă”, a declarat Prunea, care a mai colaborat cu Lăcătuș atât la echipa națională, unde au fost colegi de cameră, cât și la FC Brașov.
Secundul Nagy e deja la Iași
Lăcătuș, care era în Spania în momentul în care a fost sunat de Prunea, va antrena la Iași a zecea echipă din carieră, după FC Național, Oțelul, FC Brașov, Ceahlăul, Inter Gaz, UTA, Steaua, FC Vaslui și FCM Târgu Mureș. Secundul său, Roland Nagy, e de sâmbătă la Iași, și a și condus deja primul antrenament la CSMS. Marius Lăcătuș va semna azi un contract pe o perioadă de un an și jumătate, având ca obiectiv promovarea în Liga I. Fosta vedetă a Stelei va avea un salariu lunar de aproape 5.000 de euro și îi va avea colaboratori pe Roland Nagy și Benone Dohot.
Este o alegere foarte bună pentru club. Sunt convins că Marius va avea rezultate bune la Iași și ne va ajuta să promovăm în Liga I. Vorbim despre un fost mare jucător și despre un antrenor care a pregătit echipe bune în cariera sa, inclusiv Steaua Leonida Antohi, președintele Comitetului Director al CSMS Iași
Cariera de antrenor principal a lui Lăcătuș
Sezon Echipă Meciuri VIctorii Egaluri Înfrângeri Golaveraj Cât a stat 2000-01 FC Național 15 5 2 8 20-24 etapele 1-15 2001-02 Oțelul 15 9 2 4 20-13 etapele 16-30 2002-03 FC Brașov 30 13 6 11 37-33 etapele 1-30 2003-04 FC Brașov 15 5 3 7 20-37 etapelele 1-15 2003-04 Ceahlăul 14 3 6 5 17-17 etapele 17-30 2004-05 Inter Gaz (Div. B) 6 0 4 2 3-6 etapele 16-21 2006-07 UTA 34 11 8 15 28-39 etapele 1-34 2007-08 UTA 9 2 3 4 10-12 etapele 1-9 2007-08 Steaua 24 18 3 3 42-13 etapele 5, 11, 13-34 2008-09 Steaua 11 6 3 2 19-9 etapele 1-11 2009-10 SC Vaslui 25 14 7 4 31-16 etapele 9-33 2010-11 Steaua 11 5 2 4 14-11 etapele 10-20 2011-12 FCM Tg. Mureș 3 0 2 1 0-1 etapele 19-21 Total Liga 1 221 98 52 71 277-226 Statistică: Răzvan TOMA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER