Eu când vreau să mă bucur, mă bucur!

Salvați Roșia Montană! Ucideți maidanezii! Sau nu-i ucideți! Jos Guvernul! Jos Băsescu! Jos Parlamentul! Jos toți! Salvați Oltchim! Nu vă bateți joc de CFR! Hoți, plagiatori, șpăgari, evazioniști, mai pe scurt infractori, în toată țara și dincolo de ea.
Suntem – o remarcăm cel mai bine când mergem pe afară – o nație de nefericiți, de triști. Întemeiat sau nu, ăsta e adevărul. Găsim nenumărate motive să ne enervăm, să protestăm, să fim supărați sau frustrați. Stop! Și atât de puține ocazii să ne bucurăm. Chiar, vă aduceți aminte când ați urlat de fericire ultima dată? Când ați ieșit în stradă pentru un succes, nu pentru un protest? Când ați aplaudat sau felicitat pe cineva? Când ați plâns de bucurie?

Naționala, specie pe cale de dispariție

Naționala de fotbal e azi o specie pe cale de dispariție în România – specie creatoare de bucurie! Poate nu vă place Mircea Sandu sau Victor Pițurcă. În plus, sigur ați fi convocat jucători mai buni. Și el la fel! Ca să nu mai zic ce titulari aș fi ales! Avem dreptul să facem asta: să fim nemulțumiți, să protestăm, să ne dăm cu părerea. Dar, hei!, avem și dreptul să ne bucurăm! Toți, nu doar unii! Cu aceleași culori pe noi. Eu când vreau să mă bucur, mă bucur! Mulți dintre noi am uitat asta, recunoașteți! E parcă mai la îndemână să protestăm, să acuzăm, să criticăm, să ne enervăm.
Astăzi suntem la un pas de Mondiale, Rio chiar se vede Răzvane. Păcat că, în calitate și de căpitan al naționalei, ai considerat o idioțenie să vorbim de calificare doar pentru că riscai ca generația voastră să fie, poate, ratată. Adică să nu ne facem noi iluzii, ca să n-ai tu deziluzii?! Mi-aș dori asemenea iluzii în fiecare zi, numai ce constatam că ne lipsesc bucuriile, uneori și iluzia lor e mai bună decât nimic.

Ce emoții

Îmi lipseau meciurile în care orice detaliu poate provoca o reacție nebună. Fabulos cum în aceeași secundă – avantajul redacției pline de televizoare – România și Turcia au avut amândouă ocazii uriașe, la jumătatea primei reprize. Incredibil cum Bucur și Sneijder șutează aproape la fel de periculos în același minut. De senzație cum îți vine să-l iei în brațe pe Robben cu televizor cu tot, la fel cum le uiți instant toate relele din trecut lui Stancu și Marica, autorul și transformatorul unui până la urmă banal penalty. Cum aș putea să nu mă bucur că la finalul atâtor emoții cea învingătoare este România?!

Cine merita mai mult?

De ce să nu mă bucur după ce am și suferit încă 90 de minute și aseară, cu Estonia. Așa e, n-avem cea mai bună națională, poate au fost echipe mai bune ale noastre care n-au avut șansa unui turneu final. Am jucat mai degrabă slab și aseară. Unii zic că nici nu meritam să ne calificăm la baraj, că e păcat pentru fotbal. Dar merita mai mult Turcia? Sau Ungaria? N-o fi grozav nivelul nostru, dar deocamdată e de baraj.

Nu Olanda ne-a dus la baraj!

Nu Olanda ne-a calificat, nici vorbă! Olanda ne-a bătut și pe noi, și pe Turcia, și acasă, și în deplasare. Ba chiar ne-a complicat un pic situația marcându-ne nouă opt goluri. E adevărat că la ultimele meciuri conjunctura a făcut să ne fie necesară o victorie a Olandei. Dar tehnic corect era că aveam nevoie ca Olanda să nu ne încurce. Și n-a făcut-o, confirmându-ne că uneori suferim de paranoia, poate și din cauza bolii omului mereu nefericit despre care vorbeam la început. Ca să ne dea o palmă mai zdravănă, golul doi al olandezilor e făcut fix de cei doi jucători care evoluează în Turcia, Kuyt și Sneijder.

Olandezii și-au respectat meseria și atât. Noi ne-am depășit condiția. Recunoașteți, de câte ori n-ați spus cât sunt de slabi actualii jucători ai naționalei, ce generație slabă avem, ce mici șanse să prindem și barajul avem? Iar jocul adesea v-a confirmat. Așa că, atunci când așa slabă cum se zice că ar fi generația asta, ea totuși se califică, deocamdată la baraj, măcar un lucru e cert: că, în această campanie, s-a autodepășit. Măcar pentru atât, pentru bucuria de aseară și cea pe care am acum dreptul să o visez la baraj, merită un „Mulțumesc!”.