UPDATE: Stuttgart a terminat la egalitate meciul din deplasarea de la Hamburg, scor 3-3. Maxim a deschis scorul în minutul 3, gazdele au egalat prin Lasogga în minutul 22, iar oaspeții au revenit în avantaj după ce Maxim a executat lovitură liberă și Gentner a înscris (min. 38).
În repriza a doua Beister a marcat pentru Hamburg (min. 56), Djourou a înscris un autogol (min. 64), iar scorul final a fost stabilit de Van der Vaart în minutul 67.
Rudiger a fost eliminat în minutul 85, în timp ce Maxim a fost înlocuit cu trei minute înainte de final.
În 10 partide jucate în toate competițiile pentru Stuttgart, Maxim a înscris patru goluri și a reușit șapte assist-uri.
Maxim își continuă forma senzațională din Bundesliga. Mijlocașul român a reușit să înscrie și în etapa a noua, în meciul contra lui Hamburg.
Alexandru Maxim a deschis rapid scorul contra lui Hamburg (min. 3), după un un-doi la marginea careului cu Ibisevic; românul a plasat perfect balonul pe colțul lung. Mai mult, în minutul 37 Maxim a centrat perfect pentru reluarea cu capul a lui Gentner. Dacă învinge astăzi la Hamburg, Stuttgart urcă pe locul cinci, cu 14 puncte, la 9 în spatele liderului Bayern Munchen.
În această ediție de campionat, Maxim a reușit patru pase decisive și și-a trecut numele pe lista marcatorilor de alte patru ori.
La echipa națională, Maxim nu a primit prea multă încredere din partea selecționerului Victor Pițurcă. La meciul cu Estonia, ultimul din grupa de calificare, Maxim nu a prins niciun minut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER