Au trecut fix opt ani. 20 octombrie 2005. Iacob, Goian și Dică înscriau pentru o victorie memorabilă a Stelei, 4-0 cu Lens. În meleul bucuriei, la fiecare gol, prim-plan cu Neșu. Repetă, în mijlocul extazului general, jocurile copilăriei. Lapte gros. După alți șase ani, fostul jucător al Stelei și al naționalei făcea trecerea din planul cauzalității simple în cel al destinului. Nefericit și tragic, dar destin. Mihăiță ne-a oferit de atunci una dintre cele mai cutremurătoare pilde de viață: „Încerc să fac în fiecare zi ceva care să merite o minune”.
Iată un motiv de reflecție pentru Marica și o ocazie pentru adevăratele probleme existențiale pentru Raț. Naționala are mai puțin de o lună pentru a încerca o minune. În condițiile disoluției totale pe care o traversează fotbalul românesc, în condițiile războiului etern al nostru împotriva noastră, în contextul în care până și suporterii și-au pierdut orice reper, puțină energie din partea unui om care a dat totul și nu a primit nimic nu ar strica.
Grecia este șansa unei generații de a ieși din spațiul explicațiilor și a intra în cel al acțiunii. Pentru asta e nevoie de caracter. Iar adevăratele caractere sunt cele care produc destin. Oricât de complicat ar părea, lucrurile sunt simple: 15 și 19 noiembrie sunt zilele în care trebuie să ne ridicăm din scaunul cu rotile. Până atunci, trebuie să facem ceva care să merite o minune. Hai, România, calificați-vă pentru Neșu!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER