Josep Maria Bartomeu, vicepreședintele Barcelonei, susține că Iniesta va semna prelungirea contractului
Pe lângă problema înlocuirii lui Valdes, care va pleca în vara viitoare, în birourile grupării catalane s-a discutat intens și despre prelungirea contractului lui Iniesta. Actuala înțelegere expiră în 2015, dar șefii Barcelonei vor să se asigure că jucătorul nu va fi tentat în sezonul viitor de vreo ofertă consistetentă.
Veste bună pentru fanii Barcelonei este că internaționalul spaniol își va prelungi contractul. Cel puțin așa susține vicepreședintele clubului, care spune că noua înțelegere va fi valabilă 5 ani: „Iniesta își va reînoi contractul. Negocierile sunt în desfășurare și cele două părți au dorința de a ajunge la un acord. Durata contractului lui Iniesta va fi maxima permisă de lege, 5 ani. Nu va fi ultimul contract pe care Iniesta îl va semna cu Barcelona”, a declarat Josep Maria Bartolomeu, conform Sport.es.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER