Mexicanul Hector Miguel Herrera Lopez, de la FC Porto, a reușit să intre în cartea neagră a istoriei Ligii Campionilor după numai 6 minute scurse din partida pe care lusitanii au jucat-o contra lui Zenit, pe teren propriu, în a treia etapă a fazei grupelor.
Mijlocașul de 23 de ani a fost eliminat după două cartonașe galbene încasate la aceeași fază. Întâi, Herrera a comis un fault și a văzut primul avertisment. Apoi, la o lovitură liberă a ieșit din zid înainte de executarea loviturii și a primit imediat al doilea „galben”, fiind eliminat.
Astfel, debutul lui Herrera în Liga Campionilor a durat numai 6 minute, aceasta fiind totodată și cea mai rapidă eliminare după două „galbene” înregistrată în istoria Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER