Spectatorii de pe arena Camp Nou vor afișa, sâmbătă, la meciul cu Real Madrid, un mesaj de susținere pentru fostul antrenor al FC Barcelona, Tito Vilanova, constrâns să demisioneze pentru a se trata de cancer la glanda parotidă, a anunțat, miercuri, clubul catalan, citat de AFP.
La intrarea echipelor în teren, spectatorii vor afișa cartoanșe colorate, din aceste cartonașe urmând să se formeze cuvintele „Forca Tito !” („Curaj Tito !”) pe fond albastru și grena, culorile Barcelonei.
„Camp Nou vrea să-și manifeste astfel recunoștința față de tehnicianul care a condus FC Barcelona la recordul de puncte în campionat în sezonul trecut”, se arată într-un comunicat al clubului.
Fost secund al lui Josep Guardiola, Vilanova a preluat echipa sezonul trecut, reușind să egaleze recordul de 100 de puncte stabilit în 2011-2012 de Real Madrid.
Însă, din cauza bolii, el a fost nevoit să renunțe la funcție în luna iulie, FC Barcelona numindu-l la conducerea echipei pe argentinianul Gerardo Martino.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER