Scandal la Constanța: arbitrii au protestat în fața sediului AJF! „Fluierașii” amenință că nu se vor mai prezenta la meciuri

Redactor:
Adrian Albu
Scandal la Constanța: arbitrii au protestat în fața sediului AJF!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproximativ 30 de arbitri de fotbal din Constanța au protestat, ieri, în fața sediului AJF, unde au prezentat un mesaj inedit: „Roșu pentru AJF!” și au arătat simbolic cartonașul roșu.

Imediat la aflarea veștii despre acest boicot al fluierașilor, președintele AJF Constanța s-a arătat nemulțumit de ceea ce vor să facă aceștia. „Mai bine ar învăța să țină fanionul în mână și să fluiere, decât să facă greve. Este adevărat, unele dintre revendicările lor sunt justificate, dar ce putem face? Nu toate terenurile sunt la nivelul dorinței arbitrilor, unele nu corespund în totalitate prevederilor regulamentare, dar nu au și arbitrii nevoie de meciuri? Altfel cum ar crește, dacă nu ar avea ce să arbitreze? […] Lui Aurel Onița i-am cerut demisia și, cum nu a acceptat, Comitetul Executiv l-a demis.”, a declarat Vasile Mihu, presedintele AJF Constanta, celor de la Ziua de Constanta.

Lista cu nemulțumiri a fost înregistrată la AJF
Protestul fluierașilor de la malul mării a început după ce au fost implicați în mai multe incidente violente pe stadioanele unde trebuie să-și facă meseria. Ieri, aceștia au încercat să discute cu cei din conducerea AJF, în special după ce Comitelul Executiv a decis să-l demită din fruntea CJA Constanța pe Aurel Onița. După două încercări nereușite de a intra în sediul asociației, unul dintre arbitri a reușit să treacă de „piedicile” puse de oamenii de ordine și a fost înregistrată o listă cu nemulțumirile pe care aceștia le au. Lista respectivă cuprinde cinci puncte: 1. paza și protecția, pentru a asigura siguranța jucătorilor, a spectatorilor și a arbitrilor la meciuri;
2. sancționarea jucătorilor și a oficialilor care se fac vinovați de acte de indisciplină și a echipelor care nu achită baremurile de arbitraj la termen;
3. transparență în aplicarea și respectarea regulamentelor de către Comisia de Disciplină (postarea sancțiunilor pe site-ul oficial al AJF);
4. contracte de prestări servicii;
5. condiții normale și regulamentare pentru buna organizare a meciurilor – terenuri regulamentare, vestiare etc.

„E un abuz ce face AJF-ul!”
După ce conducerea asociației județene a declarat că acest boicot este precum un șantaj pentru a avea bereme mai mari, arbitri au oferit o replică: „Nu vrem să obținem mai mulți bani. Principala problemă e creșterea siguranței noastre. La meciul de la Nisipari nu am intrat în vestiar pentru că, acolo, un fost arbitru, Gelu Dimaca, a luat un pumn în față. Am considerat că mașina mea e mai sigură. Ce se întâmpla dacă intram în vestiar și tăbărau toți jucătorii pe mine? La acea partidă i-am adus pe prietena mea și pe băiețelul acesteia, iar când a văzut ce s-a întâmplat, acesta mi-a spus: «Laurențiu, m-ai adus la fotbal și am văzut numai bătaie și înjurături. A doua oară nu mai vin». Comisia de Disciplină a AJF trebuie să fie formată din oameni din afara Asociației. Legal, în urma protestului nostru, etapele nu se pot disputa. Sunt echipe care de șase luni nu au plătit baremele de arbitraj, dar sunt programate în continuare. Vicepreședintele AJF, Stere Guteanu, ne spune prin telefon să dăm drumul la joc. Suntem amenințați că vom fi trași pe margine și că nu vom mai merge la examenele de promovare. E abuz în serviciu ce fac dânșii. Aurel Onița ne-a susținut mereu și a avut grijă să se audă mai departe problemele noastre. Era singurul președinte voluntar. Nu a încasat niciun ban, deși sunt state de plată cum că ar încasa bani”, a declarat Laurențiu Ciuchiță pentru Ziua de Constanța.

„Aș fi desființat fotbalul dacă aplicam regulamentul la sânge”
Președintele AJF Constanța, Vasile Mihu, a declarat pentru sursa citată că știe de neregulile din fotbalul pe care îl păstorește, dar dacă ar fi aplicat regulamentul la sânge ar fi rămas trei echipe eligibile.

„Este adevărat că în județul Constanța, dar nu numai la noi, violența pe terenurile de fotbal, în care sunt implicați spectatori, jucători sau conducători, e în creștere. Am cerut la meciuri forțe de Poliție și Jandarmerie. Ultimii nu se pot implica însă în interiorul stadioanelor. La majoritatea jocurilor sunt polițiști și stewarzi, dar aceștia din urmă provin din localnici și probabil că sunt și suporteri ai gazdelor. În privința bazelor sportive, am făcut rabat de la regulament pentru ca echipele să existe și să-și desfășoare activitatea. Nu toate trenurile îndeplinesc condițiile de omologare, însă, dacă am fi aplicat regulamentul la sânge, ar rămâne doar trei formații. Ar trebui făcute multe, dar nu vreau să desființez fotbalul. Echipele au datorii la AJF de 300.000 de lei. În privința punctului 4 de pe lista de revendicări, contractul de prestări servicii nu există nici la Liga 1. De acum încolo, vom posta pe site-ul oficial sancțiunile aplicate jucătorilor. Am vrut să băgăm și fișele jucătorilor, dar nu a avut cine să o facă. Un lucrător de-al nostru ne-a întrebat: «Cât îmi dați pentru aceasta?»”, a spus Vasile Mihu.  

Sursa foto: www.ziuadeconstanta.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×