23 de jucători au fost nominalizați azi de revista „France Football” pentru „Balonul de Aur”. Lideră la acest capitol e Bayern Munchen, cu șase nominalizați
*După patru ani în care Messi a dominat competiția, argentinianul ar putea pierde trofeul
Ca în fiecare an, la sfârșitul lui octombrie sau la începutul lui noiembrie, lista lărgită a fotbaliștilor care candidează la „Balonul de Aur” a fost publicată de săptămânalul francez „France Football”. În acest sezon, 23 de jucători au fost nominalizați de reputata publicație franceză, iar câștigătorul va fi desemnat după un vot al celor 209 selecționeri ai naționalelor afiliate FIFA, respectiv al câte unui ziarist din aceste țări.
Favorit pare Ribery
În ceea ce privește nominalizații nu există nicio surpriză. Lideră este Bayern Munchen, echipa care a reușit „tripla” în sezonul trecut, cu șase jucători (Ribery, Robben, Schweinsteiger, Lahm, Muller și Neuer), urmată de Barcelona, cu patru nominalizați (Messi, Iniesta, Xavi și Neymar). Nici PSG nu a fost omisă din acest top, având trei nominalizați la marele trofeu (Ibrahimovic, Thiago Silva și Cavani). Interesant este că Real Madrid nu este reprezentată decât de cei mai scumpi jucători din lume la ora actuală, Cristiano Ronaldo și Gareth Bale. Nici Mesut Ozil, Robert Lewandowski, Eden Hazard sau Luis Suarez nu aveau cum să lipsească de pe lista nominalizaților pentru câștigarea trofeului care va fi decernat în cadrul unei ceremonii televizate la Zurich, pe 13 ianuarie 2014. După patru ani la rând în care „Balonul de Aur” a fost câștigat de Leo Messi, se pare că favorit este Franck Ribery, omul care a reușit „tripla” cu Bayern în sezonul trecut. În ceea ce privește antrenorul anului, trofeu decernat de FIFA în cadrul aceleiași gale, au fost nominalizați 10 tehnicieni. Printre numele ales se află Carlo Ancelotti, Rafael Benitez, Vicente del Bosque, Jose Mourinho sau Jupp Heynckes.
Nominalizați la Balonul de Aur
Lionel Messi (Argentina/Barcelona), Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid), Franck Ribery (Franța/Bayern Munchen), Zlatan Ibrahimovic (Suedia/PSG), Andres Iniesta (Spania/Barcelona), Neymar (Brazilia/Barcelona), Philipp Lahm (Germania/Bayern Munchen), Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund), Edinson Cavani (Uruguay/PSG), Radamel Falcao (Columbia/Monaco), Gareth Bale (Țara Galilor/Real Madrid), Thomas Muller (Germania/Bayern Munchen), Manuel Neuer (Germania/Bayern Munchen), Mesut Ozil (Germania/Arsenal), Andrea Pirlo (Italia/Juventus), Arjen Robben (Olanda/Bayern Munchen), Eden Hazard (Belgia/Chelsea), Bastian Schweinsteiger (Germania/Bayern Munchen), Luis Suarez (Uruguay/Liverpool), Thiago Silva (Brazilia/PSG), Yaya Toure (Coasta de Fildeș/Manchester City), Robin van Persie (Olanda/Manchester United) și Xavi (Barcelona)
Nominalizați la „Antrenorul anului”
Carlo Ancelotti (Italia/PSG și Real Madrid), Rafael BenÃtez (Spania/Chelsea și Napoli), Antonio Conte (Italia/Juventus), Vicente Del Bosque (Spania/naționala Spaniei), Sir Alex Ferguson (Scoția/Manchester United), Jupp Heynckes (Germania/Bayern München), Jürgen Klopp (Germania/Borussia Dortmund), José Mourinho (Portugalia/Real Madrid și Chelsea), Luiz Felipe Scolari (Brazilia/naționala Braziliei), Arsène Wenger (Franța/Arsenal FC).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER