Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovici, cap de serie numărul 2, a învins-o, marți, pe sportiva bulgară Țvetana Pironkova, a opta favorită, scor 6-0, 6-2, în primul meci din cadrul turneului de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari, informează site-ul wtatennis.com.
Tot marți se vor mai disputa partidele Simona Halep – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) și Maria Kirilenko (Rusia) – Alize Cornet (Franța).
WTA Tournament Of Champions, aflat la a cincea ediție, este competiția de simplu de încheiere a sezonului, la care participă sportivele ce au câștigat cel puțin un turneu în anul în curs, dar nu au obținut calificarea la Turneul Campioanelor de la Istanbul, unde evoluează cele mai bune opt jucătoare din lume. Turneul are loc pentru a doua oară consecutiv la Sofia, în sală, și este dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER