Dumitru Dragomir vrea să-i întindă o mână de ajutor lui Gigi Becali. Președintele LPF a declarat că dacă legea îi va permite este dispus să-l angajeze pe Becali la Ligă. Acesta ar urma să lucreze ziua la LPF, iar seara să se întoarcă la penitenciar.
„Nu vrem să supărăm pe nimeni, vrem să respectăm legea și să acționăm în spiritul ei. Dacă penitenciarul este de acord, pot să-i ofer un loc de muncă lui Gigi Becali la Ligă. Dacă impun ca Gigi să facă muncă brută, am un post de grădinar, dacă nu, ne poate ajuta cu multitudinea de probleme legate de administrație”, a declarat Dumitru Dragomir în cadrul unei conferințe de presă.
Becali a fost adus, marți seară, la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, fiind transportat la Secția exterioară de la Valu lui Traian, într-o celulă alături de 19 deținuți, el urmând să aibă regim semideschis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER