Naționala Mexicului a terminat pe locul 4 în calificările din zona CONCACAF pentru Campionatul Mondial și va disputa pe 13, respectiv 20 noiembrie, barajul pentru accederea la turneul final contra reprezentativei din Noua Zeelandă.
Noul antrenor al mexicanilor, Miguel Herrera, va lua însă o măsură neobișnuită pentru această dublă manșă. Aflat deja în pregătiri, convocând doar jucători din campionatul intern pentru partida amicală contra Finlandei, câștigată cu 4-2, Herrera a declarat că nu va chema niciun jucător din Europa pentru meciurile cu Noua Zeelandă.
„Nu e vorba că ar fi jucători slabi, din contră, sunt foarte buni, însă călătoria din Europa în Mexic este foarte lungă și nu vor avea timp să se adapteze și să între în ritm. Din acest motiv, ne-am gândit să nu chemăm niciun jucător din Europa. Sunt mulțumit cu cei 22 de jucători pe care îi am în acest moment”, a spus Herrera.
Astfel, staruri precum Javier „Chicharito” Hernandez, Giovani dos Santos, Diego Reyes, Hector Herrera, Andres Guardado și Carlos Vela vor lipsi de la cele două meciuri decisive, însă acest lucru nu înseamnă că în cazul unei calificări, nu vor fi convocați în lotul ce se va deplasa în Brazilia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER