Cu aproximativ 20 de minute înaintea fluierului final al partidei Juventus-Real Madrid, pe stadionul din Torino s-a petrecut un moment care a arătat cine este șeful la gruparea spaniolă. La scorul de 2-2, ibericii au beneficiat de o lovitură liberă extrem de periculoasă, la 20 de metri de poarta lui Buffon.
Galezul Gareth Bale, care marcase primul său gol în Ligă pentru „galactici” cu doar câteva minute mai devreme, a luat balonul și l-a așezat tacticos, după care și-a luat elan în stilul deja consacrat, precum jucătorii de rugby.
Însă, deși toată lumea se aștepta ca fotbalistul venit de la Tottenham să își încerce norocul, Ronaldo i-a luat fața și a șutat cu piciorul drept, deși poziția era pentru un stângaci. Mingea trimisă de portughez a lovit zidul, după care același star lusitan a reluat în peluză mingea care îi revenise și a irosit astfel o bună șansă de a o readuce pe Real Madrid în avantaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER