Pandurii a retrăit coșmarul Stelei de la Basel. Eric și compania au condus după golul fabulos al brazilianului, dar s-au văzut învinși după două goluri marcate în finalul meciului cu Fiorentina. Pustai a fost supărat pe toată lumea după meci: „Suntem indisciplinați ca nație! Jucătorii sunt nepăsători”
„Nu cred că suntem blestemați, trebuia să fim mult mai atenți, mai ales când am văzut ce s-a întâmplat cu Steaua. Suntem mai indisciplinați ca nație. Din păcate, nu știu cu ce mai jucăm peste două zile la București, poate ne amână și nouă Federația un joc. Am jucat cu același 11 cu care am jucat și cu Vasluiul”, a declarat Pustai la Sport.ro.
Pustai: „Am fost aproape să obținem un rezultat mare”
„Am fost foarte aproape să obținem un rezultat mare. Nu e vorba de relaxare, noi facem multe greșeli, am primit primul gol, apoi am mai primit unul anulat, nu ne ducem să facem presiune, suntem foarte nepăsători, astea sunt consecințele. Să faci performanță, trebuie să fii foarte puternic, foarte responsabil. Nu ai voie să fii surprins pe contraatac. Nu pot să fiu supărat pe jucatori, dar sunt supărat pe aceste neglijențe. Asta e, vom schimba generații, vor veni oameni mai instruiți”, a mai spus antrenorul Pandurilor
„Nu știu nici dacă merităm locul 3”
„Nu știu nici dacă merităm locul trei. Asta e foarte periculos în România, cum joacă cineva un meci, este monitorizat de toată lumea, e transferat la Steaua”, a mai spus antrenorul.
Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, joi seară, pe Cluj Arena, cu scoul de 2-1 (1-0), de echipa italiană Fiorentina, în etapa a patra a Grupei E a Ligii Europa și nu mai are nicio șansă de a accede în faza următoare a competiției.
Golul gazdelor a fost marcat de Eric, în minutul 32, cu o foarfecă de la aproximativ 15 metri, după o centrare a lui Buleică.
Pandurii Târgu Jiu: Stanca (Mingote ’24) – Ungurușan, Paraskevas, Erico (Mamele ’39), Momcilovici – Breeveld, Anton – Buleică, Eric, Distefano (Sipo ’86) – Dos Santos. Antrenor: Cristian Pustai.
Fiorentina: Munua – Roncaglia, G. Rodriguez, Compper, Alonso – Cuadrado, Aquilani, Fernandez (Ilicici ’65) – Joaquin, Matos, Iakovenko (Borja Valero ’46). Antrenor: Vincenzo Montella.
Cartonașe galbene: Erico ’23, Momcilovici ’55, Anton ’79, Mingote ’89 / G. Rodriguez ’69, Borja Valero ’79
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Grecia, cu Tasos Sidiropoulos la centru. Sidiropoulos a fost ajutat la cele două linii de Christos Akrivos și Damianos Efthimiadis. Asistenți suplimentari au fost Stavros Tritsonis și Ilias Spathas, iar arbitru de rezervă Gagas Dimitrios.
De asemenea, delegat UEFA a fost spaniolul Jose Luis Lopez Serrano și observator de arbitri Jean Lemmer, din Luxemburg.
Etapa a cincea a grupei programează, la 28 noiembrie, de la ora 22.05, meciurile Dnepr Dnepropetrovsk – Pandurii Târgu Jiu și Pacos Ferreira – Fiorentina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER