Alexandru Bourceanu și Steaua au început negocierile cu echipa antrenată de Vincenzo Montella pentru transferul mijlocașului în Serie A
Steaua vrea între 1,5 și 2 milioane de euro pentru a-l lăsa pe Bourceanu să plece din iarnă
Faptul că Alexandru Bourceanu intră în această iarnă în ultimele șase luni de contract cu Steaua nu mai este o noutate. Căpitanul campioanei a refuzat propunerile de prelungire, astfel că oficialii clubului se așteaptă la o despărțire. Totuși, noutatea vine de la modul în care s-ar putea produce această despărțire, una de pe urma căreia Steaua ar putea câștiga. Surse din anturajul fotbalistului indică faptul că în ultimele zile au demarat discuțiile dintre Steaua și Fiorentina pentru transferul lui Bourceanu încă din iarnă.
Discuțiile au demarat cu prilejul vizitei italienilor în România pentru meciul cu Pandurii și se poartă între trei părți. Bourceanu și-a dat acceptul pentru o plecare la Fiorentina încă din iarnă, caz în care oficialii viola trebuie să se înțeleagă cu Steaua. Clubul român dorește să obțină în schimbul mijlocașului între 1,5 și 2 milioane de euro, sumă sub cota lui Bourceanu, dar cu care s-ar mulțumi în condițiile în care vara ar aduce despărțirea gratis.
Bourceanu ar fi al patrulea român care ar evolua pentru Fiorentina, după Lăcătuș, Mutu și Lobonț. Foto: EPA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER