Partida dintre Grecia și România, încheiată cu un eșec sever pentru tricolori (1-3), a fost prilejul perfect pentru scouterii echipelor mari din Europa de a vedea la lucru câțiva fotbaliști interesanți. Cum din reprezentativa tricoloră nu au existat prea mulți remarcați, atenția a fost îndreptată spre fotbaliștii gazdelor și, în special, asupra lui Konstantinos Mitroglou. Atacantul de 25 de ani al lui Olympiakos Pireu a marcat două goluri contra României și a confirmat faptul că este, în prezent, unul dintre vârfurile de top ale Europei.
Marcator a 14 goluri în campionat, Mitroglou se luptă pentru Gheata de Aur cu Cristiano Ronaldo (16 reușite), fiind dezavantajat însă de diferența de coeficient dintre campionatele Spaniei și Greciei. Acest neajuns se poate remedia din iarnă, când grecul poate primi șansa de a evolua într-un campionat din Top 5. Inițial, s-a discutat despre un interes din partea lui Liverpool, dar, după prestația avută contra României, pe listă s-au înscris imediat și alte formații tari ale continentului.
Inter Milano și-a trimis emisari la Pireu tocmai pentru ca aceștia să stabilească dacă fotbalistul lui Olympiakos merită atenția care i s-a acordat în ultima perioadă. Goluri înscrise în poarta lui Lobonț i-au convins pe italieni, care par deciși să achite clauza de reziliere a atacantului, fixată de oficialii clubului grec la modesta sumă de numai 8 milioane de euro!
Transferul lui Mitroglou s-ar putea dovedi totuși destul de dificil de înfăptuit de către cei de la Inter, după ce în cursa pentru fotbalistul grec s-au înscris Borussia Dortmund și Arsenal, ambele aflate în căutarea unui vârf de careu. Aceasta este însă prima șansă a miliardarului Erick Thohir de a demonstra că banii lui pot face diferența în favoarea lui Inter, după instalarea sa ca președinte al grupării lombarde, ce a avut loc vineri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER