Aproximativ 1.700 de suporteri ai echipei Greciei vor asista la meciul cu reprezentativa României, din manșa retur a barajului pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache.
„Așteptăm aproximativ 1.000 de suporteri din Grecia cărora li se vor adăuga circa 700 care fac parte din comunitatea elenă din România. Până la această oră au ajuns în România aproximativ 300 de suporteri, cu un avion și două autocare prin vama Giurgiu. Suporterii greci sunt însoțiți de jandarmi până în Piața Constituției și apoi mai departe în Centrul Istoric. În jurul orei 17.00, suporterii greci se vor întoarce la autocarele din Piața Constituției și vor face deplasarea împreună cu jandarmii la stadion”, a spus Enache.
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 3-1 (2-1), de selecționata similară a Greciei, în meciul tur disputat pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, din 2014. Pentru România a marcat Stancu ’19, iar pentru Grecia au înscris Mitroglou ’14, ’66 și Salpingidis ’20. Meciul retur va avea loc, marți, de la ora 21.00, pe Arena Națională din București. Pentru a fi sigură de calificarea la CM, România are nevoie de o victorie cu scorul de 2-0 sau la o diferență de trei goluri. În cazul în care România va câștiga cu scorul de 3-1, meciul va intra în prelungiri, iar dacă scorul se menține și după 30 de minute, se va trece la executarea loviturilor de departajare.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER