Ne-am amăgit, așa este, ne-am păcălit singuri, deși știam că valoarea naționalei României este una scăzută, dar am sperat într-o mobilizare supranaturală, într-o minune dumnezeiască sau într-un noroc satanic. Am crezut în orice, în oricine, și în statuia de Pițurcă, și în masca lui Chiricheș, și în pasele lui Maxim din Bundesliga. Am uitat pentru câteva zile că în ultimii 20 și ceva de ani nu am construit nimic, nu am pus nicio cărămidă la temelia adevăratei „Case a fotbalului” – copiii și juniorii, am uitat că ne-am împotmolit ani la rând în mocirla blaturilor din Liga lui Mitică, am omis voit că nu mai avem fotbaliști la echipe mari din Europa.
Am uitat totul pentru că am vrut cu orice preț să mai trăim emoția unui turneu final de Campionat Mondial, să mai plângem de bucurie ca pe vremea lui Hagi și a Generației de Aur, să mai mărșăluim pe străzi după o victorie mare.
În Rusia 2018, se vor face 20 de ani de când nu am mai fost la un turneu final mondial, ca între Mexic 70 și Italia 90, dar nu ne garantează nimeni că vom fi acolo! În fotbalul românesc nu s-a mișcat nimic în ultimii ani pentru a ne da măcar iluzia că ne putem apropia de marile forțe mondiale. Avem nevoie de o resetare a întregii unități centrale și de implementarea celui mai performant sistem antivirus (a se citi „antiblaturi, anticorupție, antinepotisme”). Dar cine să facă asta? Ei, aici e aici! Rămâne de văzut dacă Iorgulescu va reuși să schimbe din temelii sistemul corupt din fotbalul profesionist, sistem din care a făcut și el parte la un moment dat. Rămâne de văzut dacă Gică Popescu, în eventualitatea în care va deveni președinte al FRF, va fi capabil să scape de actualii dinozauri din fotbal și să creeze un sistem performant.
Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că peste patru ani sau măcar peste opt vom scrie despre un fotbal curat, despre copii bine antrenați și corect selecționați, despre transferuri la marile echipe ale Europei. Și despre un turneu final cu România calificată…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER