INTERVIU: Răzvan Raț nu se gândește la retragerea de la națională: „Pentru unii sunt ca un ciulin pe pulover”

INTERVIU: Răzvan Raț nu se gândește la retragerea de la națională:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul lui West Ham respinge ideea retragerii de la națională, dar spune că „pentru unii sunt ca un ciulin pe pulover”

Răzvan, cum au fost zilele de după ratarea calificării, la ce te‑ai gândit?
N-au fost cele mai ușoare, normal. E destul de greu să îți povestesc prin ce trece un jucător atunci când are o asemenea dezamăgire. Te gândești la foarte multe, te gândești cum de s-a întâmplat așa ceva…

Să înțeleg că ai avut ore bune în care ai analizat cele două meciuri…
Încă mai am! (Raț aduce în discuție subiectul retragerii de la națională) A, apropo, am fost sunat de un prieten și mi-a spus că a apărut informația că m-aș retrage de la națională.

Ai luat în calcul această variantă? Au existat informații în acest sens…
Eu sunt omul care cântărește foarte mult lucrurile. Crede-mă că nu m-am gândit la asta. Pur și simplu viața merge înainte, deocamdată, așa cum merge…

Care sunt lucrurile pe care naționala le-a făcut bine în această „dublă” și care sunt lucrurile pe care le-a făcut prost?
Din al doilea meci am văzut doar 20 și ceva de minute din partea a doua. În tur, e simplu: începi meciul cu 1-0 dintr-o greșeală de arbitru, una clară. Hai să o spunem altfel. Nu încerc să găsesc scuze, dar există lucruri mărunte care influențează jocul și psihicul jucătorilor. Grecii au dat gol în minutul 14, nu?

„Nu suntem o echipă mare”

Da, în minutul 14…
Începi meciul de la 1-0 pentru adversar, dai gol la cinci minute după acest moment. Cum ar fi fost să nu se valideze golul lor și să dăm noi gol? Sunt situații total diferite… Per total, nu meritam să câștigăm jocul acela. Dar nu poți să nu te întrebi cum ar fi fost dacă…

Bun, dar, până la urmă, a fost 1-1 la un moment dat.
Așa spune multă lume, că a fost 1-1 și de ce nu am ținut de rezultat?! Dacă stai bine să te gândești, la fel de bine cum am primit noi două goluri, dacă aveam 1-0 poate mai marcam noi.

Cu toate acestea, România a părut foarte fragilă, în special în defensivă…
Corect! Asta și pentru faptul că nu suntem o echipă mare în momentul acesta și nu avem valoarea pentru a ne putea bate de la egal cu echipe bune.

Grecia este o echipă mare?
Grecia nu este o echipă mare. E o formație mare din punct de vedere tactic, ăsta este punctul meu de vedere. Contează și asta, dar nu este o forță…Nu e Olanda, Germania, Spania. Este o echipă care a câștigat mai mereu cu 1-0…

Nouă ne-au dat trei goluri. Nici voi nu vă așteptați la asta…
Cu siguranță. Dar, uite, sunt aceste mici detalii care influențează jocul. Dar astea le știm noi și nici nu am pretenția să fie înțelese de 80% dintre cititorii ziarului. Părerea rămâne aceeași: suntem o generație care a ratat încă o calificare și o generație hulită de toată lumea. Și știu că vorbele mele nu vor schimba percepția oamenilor.

Te apasă imaginea pe care o aveți în ochii suporterilor?
E clar că echipa națională nu are valoarea pe care o avea acum 15 ani, dar să nu creadă cineva că noi venim la lot doar de dragul de a veni. Noi eram primii interesați să mergem la Mondial! Că jucăm pentru noi și pentru familiile noastre!

În ceea ce privește atitudinea, reproșuri ar fi doar pentru meciul tur…
Stai puțin! Ce înseamnă, până la urmă, atitudine? Că este interpretabil…Poți să crezi despre unul că nu are atitudine, dar el, de fapt, atât poate sau are o zi proastă! Sunt multe lucruri din culise pe care lumea nu le știe. Suporterul, în general, nu se gândește că se întâmplă să ai o zi proastă sau să ai o problemă. Să te doară ceva, nu știu…

Apropo de suporteri, tu joci într-o țară în care există o cultură fotbalistică deosebită. Ți se pare că noi suntem deficitari la acest capitol? Dau ca exemplu atitudinea oscilantă a publicului de la București…
Cred că ăsta este cuvântul potrivit: oscilant! Nu cred că e normal să fie așa. Da, pierdem 1-0 și nu mai încurajăm. Se face 1-1 și încurajăm. Apoi, se greșesc pase și începem să fluierăm. Uite, îți dau un exemplu de la West Ham. Nu suntem în cea mai fericită situație, am pierdut vreo trei meciuri acasă, dar nu am auzit vreo fluierătură. Noi atât am putut și viața merge înainte. Așa gândesc ei.

Ce urmează în viața echipei naționale?
Totul începe de la zero, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie schimbat tot. De la antrenor până la foarte mulți dintre jucători. Nu e treaba mea, sunt oameni care au grijă de bunul mers al naționalei și ei vor decide. Va rămâne antrenorul, va veni altcineva. Nu e o întrebare pentru mine, depinde de oamenii care au putere de decizie.

Se tot vorbește despre o reconstrucție la națională…
Eu cred că indiferent cum te cheamă și câți ani ani, dacă joci bine la echipa de club și o faci bine, te recomanzi pentru echipa națională. Un exemplu poate fi chiar Karagounis, care are 36 de ani.

E clar că nu poți să faci o echipă națională doar cu jucători de 20 de ani…
Trebuie să fie combinată tinerețea cu experiența, asta e părerea mea. Se mai discută că trebuie să fie un moment zero, că trebuie schimbată toată lumea… E părerea unora, fiecare își vede interesul.

„Tot încearcă unii să mă retragă”

Fiecare are propria perspectivă…
Sau un interes ascuns sau mai puțin ascuns. Simplu! Și atunci sunt unii pe care trebuie să îi ridice, să fie alți jucători la echipa națională… Uite, de foarte multă vreme încearcă diferite voci să mă retragă.

Crezi că există o problemă legată de prezența ta la națională?
Probabil, pentru unii sunt ca un ciulin pe pulover! Le stau în coastă unora, probabil. Sunt conștient că nu poți să fii bun pentru toată lumea. Sunt oameni, cu interese sau fără, care au păreri diferite. Unii profită și de aceste eșecuri pentru a fi și mai vehemenți… Un lucru specific nouă.

Ești din 2002 la națională și ai ajuns să îl cunoști destul de bine pe Victor Pițurcă. Care este părerea ta despre tehnicianul Pițurcă?
Nu vreau să vorbesc foarte mult nici despre omul, nici despre antrenorul Pițurcă. Eu cred că am avut și am o relație în regulă cu toți antrenorii cu care am lucrat. Chiar și cu Mircea Lucescu, în ciuda lucrurilor care s-au tot inventat, am avut o colaborare de nouă ani la Șahtior, plus alți câțiva ani la Rapid. Eu am fost mereu jucătorul supus antrenorului. De fapt, cuvântul corect este disciplinat. Eu nu pot acum să mă apuc să mă cert cu antrenorii prin presă.

Nu era vorba despre asta…
Ah, nu, nu, dar am înțeles de la cineva că a fost o intervenție a lui Pițurcă la DigiSport și am ieșit destul de șifonat. Ceva de genul acesta. Nu știu, pentru că nu urmăresc, dar mi-a spus cineva că am fost considerat și în tur, și în retur vinovat la goluri. Eu nu o să pot vreodată să intru în conflict cu antrenorul. Pot doar să mă apăr și să-mi spun părerea.

Ce-ți reproșezi cu Grecia, în special în meciul de la Atena?
Îmi reproșez că ofensiv nu m-am ridicat la pretențiile pe care le am de la mine. Apoi, defensiv, îmi reproșez că nu ne-am sincronizat de multe ori. Și că nu m-am sincronizat nici cu Tănase. Îmi asum lucrurile astea!

Lămurim și problema banderolei în această campanie?
(râde) E obsesia națională! Sincer, ceea ce m-a deranjat a fost că atunci când am preluat eu banderola, după ce s-a retras Chivu, toată lumea îl întreba pe Pițurcă «Cine o să fie căpitan?» Asta la fiecare meci! După ce eu fusesem trei-patru meciuri la rând cu banderola…

Erai privit ca un interimar…
Ceva de genul ăsta, da! Eu, să se știe, nu am ținut cu dinții de banderolă! Dar lucrul ăsta m-a deranjat. Eu nu sunt genul care să ceară socoteală antrenorului dacă sunt sau nu căpitan… Am avut discuții cu Pițurcă – nu o să vă spun acum ce  – dar nu să îl trag la răspundere sau lucruri de genul acesta. Oricum, pot să spun că mie, ca imagine, mi-a dăunat. Două meciuri să fii căpitan, apoi unul nu, apoi iar da…

Nu ar fi corect să spun că mi-a plăcut un antrenor sau că nu mi-a plăcut altul. Și Pițurcă, și Iordănescu, și Răzvan…au fost apreciați de unii și huliți de alții. Nu poți să fii bun pentru toți
Răzvan Raț, fundaș România

Grecia a jucat spectaculos? Nu, dar e la Mondial! Pentru mine, cel mai important este rezultatul!
Răzvan Raț, fundaș România

Mingea pe care am luat-o la finalul meciului nu era pentru mine, voiam să o dau cadou
Răzvan Raț, fundaș România

Am ratat nemeritat o calificare în 2003, în meciul acela cu Danemarca… Acum meritam, dar sunt câteva detalii care au schimbat jocul
Răzvan Raț, fundaș România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×