Battlefield 4 Review: ciuruit din naștere

Battlefield 4 Review: ciuruit din naștere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Battlefield este un nume cu o rezonanță foarte puternică. Un nume impunător în industria jocurilor, datorită multelor titluri din serie ce au adus experiențe unice pentru gameri.

Seria Battlefield este creația studioului suedez DICE și a pornit cu peste un deceniu în urmă, în 2002, cu jocul Battlefield 1942. În mod contraintuitiv, Battlefield 4 nu este cel de-al patrulea, ci cel de-al doisprezecelea joc din această serie.

Battlefield 4

Battlefield 4 este unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului 2013, după succesul răsunător pe care Battlefield 3 l-a avut după lansarea sa de acum doi ani. Asemeni predecesorului său, Battlefield 4 conține atât un mod multiplayer cât și single player, iar acțiunea se desfășoară cam în aceeași  perioadă, ceea ce înseamnă că multe arme și vehicule din Battlefield 3 își fac apariția și în jocul cu numărul 4.

Modul single player ne pune în pielea sergentului Daniel Recker, membru al unei echipe militare speciale numită Tombstone. In anul 2020, la câțiva ani după terminarea războiului cu Iranul, SUA se confruntă cu o nouă probleă – tensiuni foarte mari în relația cu Rusia.

Battlefield 4

Iar pentru că atunci când doi se ceartă, al treilea trebuie să fie creativ ca să câștige, în mod subit un candidat pentru președinția Chinei este asasinat, iar un personaj foarte puternic din China are în plan să arate cu degetul spre SUA ca fiind făptașul, astfel câștigând simpatia Rusiei și pornind un război gigant cu SUA. Daniel Recker (protagonistul jocului) împreună cu echipa sa pornesc într-o misiune riscantă ce are ca scop eliminarea riscului acestui război.

Din păcate în timpul jocului povestea rămâne undeva în planul secund. Spre deosebire de alte (puține) FPS-uri militare care chiar dezvoltă contextul și îi amintesc jucătorului unde și de ce se află în război, Battlefield 4 dă de foarte puține ori senzația că echipa Tombstone se luptă pentru o cauză importantă și nu doar de amorul vânătorii de inamici. Există anumite momente  care într-adevăr sunt memorabile, însă în general jocul nu reușește să creeze o legătură emoțională între jucător și Recker, chiar dacă protagonistul este un personaj mut, lucru ce teoretic permite o mai bună legătură între jucător și personajul controlat.

Battlefield 4

Luate individual, misiunile sunt însă decent executate, cu level design reușit care permite mai multe căi de parcurgere a unei zone și un arsenal foarte divers la dispoziția jucătorului. De asemenea, așa cum ne-am obișnuit din titlurile FPS moderne care încearcă să creeze o atmosferă cât mai palpitantă, jocul conține o mulțime de secvențe in-game de tip „Hollywood”, dar și cut-scene-uri de tip pre-render între misiuni.

Vorbeam despre arme. Pe parcursul campaniei single player ne întâlnim cu două tipuri de cutii de reaprovizionare: pentru arme de foc obișnuite și pentru gadget-uri (unde gadget înseamnă orice, de la grenade și mine anti-tanc și până la lansatoare de rachete). Cel puțin în modul de dificultate obișnuit, aceste cutii de reaprovizionare nu au doar rolul de a reîncărca instantaneu stocul de muniție pentru armele din dotare, ci oferă și posibilitatea de a schimba armele cu orice altă armă deblocată pe parcursul jocului. Cel mai simplu mod de a debloca o armă este acela de a o împrumuta de la un inamic decedat.

Battlefield 4

Trasul cu arma oferă o experiență foarte plăcută, fiecare dintre modelele prezente având o personalitate aparte, atât din punctul de vedere al cadenței de tragere și reculului cât și ca model sonor. Pentru cei care apreciază atmosfera de război, sunetul armelor din Battlefield 4 este unul care pur și simplu ridică părul de pe mâini. În afara înregistrărilor foarte bine executate, jocul ajustează dinamic anumite elemente precum reverberația sau ecoul în funcție de mediul înconjurător.

Din punct de vedere grafic, Battlefield 4 stă excelent. Chiar dacă la o primă impresie nu sunt diferențe foarte mari față de Battlefield 3, există anumite chestiuni de finețe care fac ca acest joc să arate într-adevăr ca un joc al momentului actual. Una dintre cele mai interesante noutăți este modelul de apă, care acum arată mult mai interesant decât în jocurile anterioare, iar valurile se sincronizează automat între jucători în cazul modului multiplayer.

Battlefield 4

Și, dacă tot am adus vorba despre multiplayer, ca de obicei, aici este locul pe care s-au concentrat producătorii. În fond și la urma urmei, Battlefield este o serie bazată pe multiplayer, iar Battlefield 4 este abia al patrulea joc ce prezintă o campanie single player.

În acest joc, modul multiplayer este jucabil din perspectiva a trei facțiuni: SUA, China și Rusia. Ca de obicei, limita maximă de jucători ce pot intra pe un server este de 64 de jucători (24 în variantele PS3 și Xbox 360), ceea ce înseamnă că bătăliile sunt cel puțin la fel de impresionante ca în jocul anterior.

Battlefield 4

Sunt prezente o mulțime de arme și vehicule, plus multe opțiuni de personalizare a acestora, așa că orice jucător își poate crea combinația perfectă de arme pentru a fi cât mai eficient în luptă.

Battlefield 4 deține un număr de 10 hărți de multiplayer, jucabile în mod Conquest, Domination, Rush, Team Deathmatch, Squad Deathmatch, Defuse sau Obliteration. Ultimele două moduri de joc menționate sunt complet noi și adaugă ore întregi de distracție jocului.

Battlefield 4

Datorită diversității hărților și modurilor de joc, Battlefield 4 pare să fie creat astfel încât să fie atât pe placul fanilor tradiționali ai seriei, cât și pe al celor cărora le place mai mult multiplayer-ul la scară mai mică din seria Call of Duty. Acest lucru se datorează și faptului că fiecare hartă este disponibilă și într-o variantă mai mică pe care se pot lupta mai puțini jucători. Practic, Batttlefield 4 oferă o varietate de experiențe pentru un singur jucător, în funcție de dispoziția acestuia.

De asemenea, toate hărțile de joc conțin un element „wow” denumit în materialele de marketing Levolution. Levolution reprezintă o serie de evenimente ce modifică spațiul de joc. Există evenimente majore, precum un zgârie-nor ce se prăbușește în mijlocul hărții, creând un nor de fum ce îngreunează viața sniperilor. Pe o altă hartă pornește o furtună iar un vas imens din largul mării este purtat de valuri până pe țărm. Există și evenimente Levolution mai mici, precum butoane ce pot fi apăsate de jucători pentru a ridica piroane peste care tancurile nu pot trece.

Battlefield 4

Pentru a crea un mediu și mai dinamic, Battlefield 4 oferă acum și posibilitatea înotului pe sub apă și efectuarea așa-ziselor „knife kills” în apă. Mai mult, există și posibilitatea de a face „counter-knife” în cazul în care atacatorul folosește cuțitul din fața victimei.

Un element căruia mulți fani ai seriei i-au dus dorul de la Battlefield 2 încoace este Commander Mode, care s-a întors în noul Battlefield 4, dar într-o altă formă. Acum Commander-ul nu este un soldat pe câmpul de luptă, ci un jucător care are în față o vizualizare top-down a hărții de joc și care poate vedea într-un colț al ecranului un stream cu lucrurile pe care le vede soldatul selectat. Comandantul poate să dea ordine și să își ajute echipa reaprovizionând-o sau trimițând rachete spre pozițiile inamice, de exemplu.

Battlefield 4

Deținătorii de tablete relativ recente se pot bucura de experiența Battlefield 4 utilizându-și micile gadget-uri, însă nu am putut testa această funcționalitate deoarece aplicația pentru Android nu funcționează corect și nu conține toate funcțiile la acest moment. Aplicația pentru tabletă va permite utilizarea Commander Mode fără a fi la un calculator, sau utilizarea tabletei pe post de ecran secundar (pentru minimap) atunci când jucătorul se află în joc pe PC sau consolă.

Dar dacă lucrurile pe care le-am spus până acum denotă partea pozitivă a jocului, există și o parte mai proastă, ba chiar foarte proastă legată de Battlefield 4. La momentul lansării jocul a fost aproape de nejucat. Chiar și în acest moment, la trei săptămâni de la lansare, jocul are probleme tehnice grave pe care nu le-aș putea trece cu vederea.

Battlefield 4

În modul single player am întâmpinat două crash-uri, o oprire totală a sunetului în mod brusc și două glitch-uri grafice grave. În multiplayer există de asemenea probleme, mai puțin grafice și mai mult de stabilitate și rețea. Chiar și după un patch major, crash-urile sunt încă la ele acasă.

În concluzie, Battlefield 4 e un joc bun, cu un multiplayer solid și un single player decent, fără strălucire. Totuși, nu recomand achiziția acestui joc în acest moment, căci este încă nefinisat și generează multe momente frustrante. Cu siguranță în patch-urile viitoare vor fi rezolvate toate problemele, dar nota noastră reflectă stadiul actual al jocului.

Battlefield 4

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×