FC Vaslui a câștigat partida din deplasare cu Oțelul, scor 2-1, iar echipa speră la un loc de cupă europeană la finalul sezonului.
Adrian Porumboiu a comentat situația de la CCA, acolo unde în ultimii ani s-au schimbat mai mulți președinți, care însă nu au rezolvat problema credibilității acestuia. Acesta a comentat și zvonul privind trimiterea casetei de la partida Vaslui-Steaua pentru analiza arbitrajului din partea celor de la UEFA.
„Dacă trimiteau caseta de la meciul cu Steaua la UEFA, le dădeau cu caseta în cap. Îl scoteau și de pe lista FIFA pe Colțesscu. Cei care au condus Comisia de Arbitri au fost submediocrii. Cum poți să crezi că salvarea arbitrajului poate să vină de la Colțescu sau Radu Petrescu?
Varianta cea mai bună e ca un fost mare arbitru din Europa să vină să conducă această comisie doi-trei ani de zile. Atunci am câștiga și pe plan internațional.” a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro
Porumboiu crede că Mircea Lucescu ar reveni ca selecționer al României dacă i s-ar propune acest lucru.
„Dacă Mircea Lucescu ar primi o ofertă concretă, sunt sigur că ar veni, dar până acum nu a primit vreuna”, a mai spus Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER