-Pe 21 decembrie va fi ultimul joc din acest an al roș-albaștrilor
Steaua a încercat ieri să convingă Liga Profesionistă de Fotbal să amâne pentru anul viitor cele două etape ale returului programate a se juca în decembrie. Motivele campionilor erau acelea că vremea se va înrăutăți, calitatea terenurilor urmând să se deterioreze luna viitoare, dar și faptul că mai mulți jucători ai Stelei sunt accidentați sau se află în perioada de recuperare. Roș-albaștrii trebuie să joace cu toate contracandidatele la titlu, plus încă o restanță cu Astra, lucru care, în acest context, le-ar putea pune în pericol obiectivul de cucerire al titlului cu numărul 25 din istoria clubului. Însă, televiziunile au fost cele care s-au opus și, astfel, Steaua va trebui să joace partide importante cu echipe precum Petrolul și Astra, cu ultima chiar de două ori, pentru că restanța din etapa a doua va fi ultimul meci al anului pentru steliști, pe 21 decembrie.
Punând la socoteală și jocurile din Liga Campionilor și Cupa României, roș-albaștrii vor juca 7 partide în decurs de 21 zile!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER