Joe Hart pare să se fi reabilitat în ochii colegilor și ai antrenorului Manuel Pellegrini, după prestația din meciul pe care Manchester City l-a câștigat în fața Viktoriei Plzen, în Liga Campionilor (4-2). Portarul englez al lui Manchester City a încasat două goluri de la surprinzătorii jucători ai modestei formații din Cehia, dar fără a avea vină la vreunul dintre ele. În schimb, a scos mai multe mingi extrem de dificile, care puteau produce o imensă surpriză pe Etihad, miercuri seară.
În aceste condiții, Hart pare acum favorit la titularizare în fața lui Pantilimon, după ce românul a apărat poarta lui City în ultimele meciuri din campionat și Liga Campionilor. Englezul are, aparent, și susținerea colegilor, care cred că goalkeeperul și-a recăpătat încrederea în propriile forțe și poate redeveni omul de nădejde dintre buturile „cetățenilor”. Fundașul dreapta Micah Richards s-a erijat în vocea vestiarului și a comentat situația portarilor:
„În opinia mea, Hart este unul dintre cei mai buni portari din lume. Evident, a traversat o perioadă dificilă, dar cei mai buni se ridică întotdeauna. El este între primii trei din lume și cel mai bun din Anglia, în mod cert. Cine să fie titular cu Swansea? Pantilimon a apărat bine, așa că este un subiect dificil pentru mine. Amândoi sunt jucători de calitate, dar pot să spun doar că sunt bucuros că Hart este din nou la cel mai bun nivel al lui. Managerul decide pe cine va alege”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER