Reacție memorabilă a lui Chirilă, după victoria de la Botoșani: „Ei au fost Titanicul, noi am fost aisbergul”

Redactor:
Robert ZANFIR
Reacție memorabilă a lui Chirilă, după victoria de la Botoșani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiajna se ține de „glume” și la propriu, și la figurat. Ionuț Chirilă a avut o reacție memorabilă după victoria de la Botoșani, în urma căreia Concordia urcă pe locul 10 în clasament, peste rivala de duminică: „Dacă ei au fost Titanicul, noi am fost aisbergul”

„Știam că întâlnim o echipă disperată a Botoșaniului, le-am spus băieților mei că, dacă ei sunt Titanicul, noi trebuie să fim aisbergulul de care să se lovească”, a declarat antrenorul Chiajnei, conform Dolce Sport.

Chirilă laudă arbitrajul: „A fost unul de Liga Campionilor

„Valoarea a făcut diferența și aș vrea să spun că, în sfârșit, am avut un arbitraj de Liga Campionilor”, a mai spus Ionuț Chirilă.

Concordia Chiajna a învins duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe FC Botoșani, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Welington ’58 și Roșu ’78.

Din minutul 65, FC Botoșani a evoluat cu un jucător mai puțin, Poverlovici fiind eliminat. În minutul 82, FC Botoșani a mai rămas fără un jucător, Tincu fiind eliminat.

FC Botoșani: Curileac – Patache, C. Dinu, Poverlovici, Acsinte – Croitoru, Tincu, Vașvari, Fulop (Codoban ’66) – Cârjan (Vraciu ’67), Hadnagy (Matei ’80). Antrenor: Cristian Popovici.

Concordia: Râmniceanu – Crețu, Leca, Bambara, Bucurică – Roșu, Ispir (Savin ’54) – Neagu, Purece, Coșereanu (Serediuc ’76) – Welington (Ganea ’74). Antrenor: Ionuț Chirilă.

Cartonașe galbene: Hadnagy ’42, Poverlovici ’60, ’65, Acsinte ’80 / Crețu ’39, Bucurică ’77
Cartonașe roșii: Poverlovici ’65, Tincu ’82

Înaintea meciului s-a intonat Imnul Național al României. Partida a fost arbitrată de Iulian Dima, ajutat de Cristian Nica și Adrian Popescu. Rezervă a fost Mihai Amorăriței. Observatori au fost Marian Dorobanțu și Dumitru Dumitriu.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
De la Mioveni, direct la export. Duster III zărit pe transport, în România, dar cu alte logo-uri???
De la Mioveni, direct la export. Duster III zărit pe transport, în România, dar cu alte logo-uri???
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×