Ionuț Chirilă era cunoscut până nu demult ca fiul marelui și regretatului jurnalist Ioan Chirilă și ca antrenorul juniorilor de la Dinamo care i-au avut ca vârfuri de generație pe Florentin Petre și pe regretații Hîldan și Cezar Dinu. Se mai remarcase prin vânzarea la suprapreț a pantofilor de firmă aduși din Italia către oameni din fotbal cu potență financiară. Ca principal al unei formații de seniori nu a rămas până acum cu nimic memorabil, nici la Electromagnetica, nici la Focșani, nici la Jiul, nici la UTA (unde a și retrogradat din Liga întâi).
Când a venit la Concordia Chiajna, a fost adus ca antrenor de Divizia B. Era insignifiant, toată lumea aștepta să clacheze repede, dar el a crezut ca un nebun, de fapt a fost singurul care a crezut, într-o decizie favorabilă la TAS după barajul pierdut cu Rapid. Ajuns în Liga I prin Elveția, lui Chirilă chiar că nu i se dădea nicio șansă. În primul rând, avea lot de Divizia B. În al doilea rând, Chiajna picase cu un an înainte având o echipă mai bună. Când am văzut primele evoluții ale Concordiei în acest campionat, am fost convins că va fi prima echipă retrogradată. Un joc încâlcit, fotbaliști obosiți după prima repriză, victorii norocoase.
Ușor-ușor, însă, am început să îmi schimb părerea. „Nebunul” din declarațiile cu Onduku a început să pună echipa pe picioare. „Am învins printr-o bună organizare de joc și prin forța colectivă” – declarație pe care o dădea cam la fiecare meci și de care râdeam prin redacție – a început să aibă corespondent în realitate. Concordia a părut mai echipă decât Astra, o pretendentă la titlu, în meciul direct. Și așa a ajuns trupa lui Chirilă să aibă puncte aproape cât Gaz Metan și CFR, chiar cu un meci mai puțin disputat.
Chirilă nu va fi niciodată Mourinho sau Villas Boas, dar a demonstrat că poate face să joace un fotbal eficient o echipă formată din fotbaliști tineri și anonimi! Chiar merită felicitări!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER